Asa cum Bela Lugosi facea celebru nu numai romanul lui Bram Stoker, dar si personajul sau, vampirul Dracula, în 1931 cu filmul omonim, William Gillette a îndeplinit acest rol pentru Sherlock Holmes, personajul remarcabil al lui Arthur Conan Doyle cu filmul care debuta pe 23 octombrie 1899.
O contributie esentiala aveau si ilustratiile lui Sydney Paget din 1890 care-l dota pe Holmes cu palaria de vânatoare si faimoasa pipa dreapta – Gillette i-o va curba din motive filmice – adaugând vioara, lupa si o seringa. Primul actor care a depasit cu Holmes bariera filmului mut a fost Clive Brooke, însa detectivul si-a fixat alura cu Gillette. Decis sa puna punct istoriilor holmesiene, Doyle îsi „omoara” personajul în 1893 cu The Final Problem ca sa-l reînvie în curând cu o piesa de teatru. Cât despre ecranizarea sa, Gillette s-a ivit ca mutarea din plic la propunerea producatorului Charles Frohman. Între actor si scriitor s-a instalat un climat de încredere astfel încât Gillette îi telegrafia acestuia urmatoarea propunere: „May I marry Holmes?” Scriitorul raspundea plin de încredere în destinul american al lui Holmes: „You may marry him, or murder or do what you like with him.”
Ca propunerea laconica a lui Gillette si raspunsul sec-sastisit al lui Doyle si-au gasit corespondentul peste ani si ani, este poate o ironie cinematografica pentru ca, iata, în scena intra Guy Ritchie care nu-l casatoreste pe Holmes (înca) cu versatila Irene Adler, dar îi schimba putin stilul, inclusiv cel de box. Cu Guy Ritchie cei care l-au cunoscut pe Sherlock Holmes direct la el acasa, adica în povestirile lui Doyle, cu vioara lui, cu pipa fumegând stins, îsi pot lua adio de la el. Ironic pâna la mitocanie, adresându-se jignitor cu „nanny” femeii care se ocupa de menajul lui, noul Sherlock Holmes se simte în largul lui ca personaj de gag, într-o scena de
