Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roşia Montana, locul care ar putea să nu mai fie

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 5 februarie 2010 ·

Dacă proiectul minier al investitorilor canadieni va fi aprobat, câteva dealuri vor fi rase de pe faţa pământului, iar o vale va fi umplută cu steril şi cu cianură. Sursa: Remus Suciu

Incertitudine, aceasta este starea de spirit generală a oamenilor de la Roşia Montană. Sigur este doar faptul că, dacă va începe exploatarea minieră pe bază de cianuri, câteva dealuri şi o întreagă vale vor dispărea.

Starea de spirit pare că se transpune peste toate. Unii nu ştiu dacă nu cumva şi-au vândut casa pentru un proiect minier care s-ar putea să nu mai înceapă. Alţii nu ştiu dacă au obţinut preţul corect pentru a-şi lăsa proprietăţile să facă parte dintr-o carieră gigantică ori să fie acoperite de steril. Mai sunt şi aceia care nu ştiu ce să mai facă pentru a-şi creşte preţul proprietăţilor.

În fine, vreo 50-60 de proprietari, din ce în ce mai puţini, nu vor să vândă nici în ruptul capului şi nu ştiu ce să mai facă pentru a-i vedea plecaţi pe investitori, canadienii de la Roşia Montană Gold Corporation (RMGC). Aşa arată bilanţul discuţiilor purtate cu localnicii într-un weekend la Roşia Montană.

„Nuca” de la curea, o amintire

Nici măcar la intrarea în Abrud, semnele că aici ar fi Eldorado european nu sunt chiar la tot pasul. Poate doar clădirile vechi din centru, care nu se compun nicicum cu zona muntoasă, te-ar face să-ţi dai seama că nu degeaba a prosperat lumea în zonă, cu vreo două-trei veacuri în urmă.

În urmă cu 300 de ani, moţii coborau la Abrud, de pe munte, cu aurul găsit în râu, sortat cu şaitrocul şi apoi prelucrat. Până la naţionalizarea mineritului de aur, abia aşteptau, cu toţii, momentul în care bunicul îşi băga în buzunarul de la cureaua lată de piele „nuca” de aur pentru care a scormonit toată vara malurile pârâului din sat şi pornea spre Abrud.

Aici se prezenta „la bancă

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum o ora
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 2 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Incendiul de la Chilia s-a reaprins. Flăcările au mistuit deja 1.000 de hectare

HotNews acum o ora
Incendiul care a izbucnit sâmbătă în zona localităţii Chilia şi care fusese declarat stins s-a reaprins duminică, iar în zonă a fost solicitat sprijin aerian. În cursul zilei de ieri, suprafața de vegetație uscată și pădure arsă a fost de 1.000 de h

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

News.ro acum 10 minute
Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta pagube, relatează Reuters. La mai bine de trei ani

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 50 minute
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 5 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 4 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 2 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum o ora
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Vremea

București
acum

33°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

19°/36°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°