Într-o zi de marţi, pe 5 februarie 1979, s-a lansat, la Bucureşti, filmul al cărui personaj principal avea să ajungă unul dintre cele mai celebre din istoria cinematografiei române.
O comedie care a prins bine la public, astfel că, la trei decenii de la debut, este cunoscută şi de generaţiile tinere.
În total, peste 14 milioane de spectatori au văzut filmul la cinema, fără a-i socoti pe telespectatori, apreciază regizorul Sergiu Nicolaescu.
Filmul prezintă aventurile ilare pe care le trăieşte un ţăran oltean, descurcăreţ prin simplitatea cu care trece prin situaţii inedite, şi care ajunge pe litoral. Acolo, devine, dintr-o eroare, miliardar, rol pe care acceptă să-l însuşească, fără să ia în considerare, urmările deciziei sale.
Înainte de a realiza această peliculă, Sergiu Nicolaescu a studiat filme americane, în special cele cu Charlie Chaplin şi a folosit chiar o parte dintre zgomotele de pe acele pelicule ale primelor trei decenii din secolul XX.
Iniţial, "Nea Mărin Miliardar" a fost creat sub forma unei piese de teatru. Însă cele trei acte ale sale nu au stârnit intersul directorului Teatrului de Comedie, iar proiectul dramaturgic a fost abandonat. Scenariul filmului a fost astfel semnat de Eugen Burada, absolvent al Politehnicii, Vintilă Corbul, prieten de-o viaţă cu Burada, împreună cu care a realizat mai multe proiecte de succes, şi de Amza Pellea.
Amza Pellea, în rolul lui Nea Mărin
Amza Pellea, în rolul lui miliardarului Juvett
Dintre cei care au participat la crearea acestui film, mulţi artişti nu mai sunt în viaţă:
- Amza Pellea (Nea Mărin/Mr. Juvett) a murit în decembrie 1983, la vârsta de 52 de ani;
- Vintilă Corbul (din echipa de scenarişti)- a plecat din România în 1979 şi s-a mutat în Franţa, unde a murit în 2008, la