Statutele Societatii au fost aprobate de Consiliul Comunal, in cele 39 de articole ale acestora precizându-se ca nu se pot modifica decât in urma unei intelegeri intre Comuna si Consiliul de Administratie, fiind necesar apoi votul unei Adunari Generale care trebuia sa intruneasca 2/3 dintre actionari si sa voteze pentru schimbare 2/3 dintre cei prezenti.
Problema a fost ca Statutele nu au respectat Legea din 14 aprilie, mentionând ca trebuiau construite cel putin 10 km de linii de tramvai si ca Societatea avea dreptul exclusiv de a infiinta, transforma si exploata liniile dupa expirarea concesiunii societatilor existente de tramvaie. Se instituia monopolul. De asemenea, Societatea era libera sa nu execute nicio linie de tramvai in ultimii cinci ani ai concesiunii si sa nu admita niciun spor la obligatiile asumate pentru primii 15 ani.
Alexandru Marghiloman, ministru de interne, a observat diferentele existente intre Legea pentru exploatarea tramvaielor comunale si Statute, afirmând ca nu contesta Legea, insa, "ne plângem de altceva, de Statute", acestea fiind un "adaos la lege". Marghiloman a fost sprijinit de P.P. Carp, care a considerat ca "e o primejdie atunci când partidele politice nu cauta sa se intareasca prin idei, prin convinctiuni, dar cauta sa se intareasca prin afaceri", sugerând, la figurat, folosirea fierului rosu pentru cei care comiteau greseli.
Statutele au fost criticate si de Consiliul Comunal, care a observat, in 1911, ca Societatea de tramvaie si-a insusit dreptul exclusiv de a construi linii de tramvai in Bucuresti, "un monopol scandalos si un privilegiu pe care nicio lege nu l-a instituit (…) despuind pe Comuna de dreptul ei regalian de a crea linii in beneficiul publicului pe stradele in care societatea nu ar fi voit sa infiinteze tramvaie pe timp de 40 de ani! ".
Consilierii au precizat ca Statutele nu puteau modifica sau