Latinescul mercatus, "negustorie, comert", are continuatori directi, neintrerupti, in toate limbile romanice, mai putin româna: it. mercato, cat. mercat, sp., port. mercado, fr. marche. In sec. al XII-lea, franceza a imprumutat cuvântul (sub forma vechiului normand market) englezei, care l-a pastrat pâna in ziua de azi, dezvoltând chiar sintagme care s-au impus international (market value "valoare de piata" sau market economy "economie de piata") si, mai ales, a invadat lumea cu inventiile de sorginte nord-americana botezate cu trei compusi ai lui market obtinuti prin prefixare si sufixare: supermarket, hipermarket si superette, prezenti ca atare sau calchiati in (aproape) toate limbile pamântului. Primul pas spre gigantii comerciali impersonali ai zilelor noastre a fost facut in Statele Unite, spre sfârsitul Primului Razboi Mondial, când s-a efectuat trecerea de la servirea clientului de catre un vânzator la autoservire (self service): cumparatorul era invitat sa adune intr-un cos produsele dorite si sa se prezinte cu ele la casa, pentru a plati. Sistemul era atât de revolutionar, incât doua decenii mai târziu, in Parisul anilor '50, când s-a deschis primul supermagazin, clientii derutati asteptau in fata gondolelor sa apara vreun vânzator care sa-i intrebe ce doresc... Primul supermarket a fost inaugurat in Statele Unite in 1930, dar modelul a proliferat abia dupa al Doilea Razboi Mondial, odata cu dezvoltarea zonelor rezidentiale din afara oraselor (suburbs). Conform standardelor actuale, se numeste supermarket (fr. supermarché, it. supermercato, sp. supermercado, rom. supermagazin) localul de vânzare cu amanuntul in sistem autoservire, organizat pe departamente (raioane), intins pe o suprafata intre 400 si 2500 de mp, in care se desfac marfuri alimentare si de larg consum. Magazinele mai mici de 400 de mp se numesc superete (din engl. Super(market) + sufixul dimi