Sigur, cazul cel mai neplacut, pentru ca cel mai extins, tipografic vorbind, vreau sa zic tipografic în intentie, ca pâna acolo n-a ajuns, a fost al lui Roman. Culmea e ca el obtinuse, ca sa plece, aprobari de la Comitetul Central.
Nu cu inima strânsa, dar sigur cu mâna tremurânda, Mugur a trebuit sa decida excluderea forului celui mai înalt. Roman a plecat cu tot cu aparatul lui emitator de raze colorate. Mai bine zis, aparatul l-a dus pe el, macar pâna la Nürnberg, unde s-au despartit. De Roman poate ca statul român s-ar mai fi lipsit, nu si de opera pe care el o smulsese patrimoniului national si pe care patria o pretuise fara sa fi stiut de existenta ei. Ca atare, pentru cutia asta, dupa ce Roman ajunsese în America, statul român a cerut despagubiri. Altfel zis, statul român s-a comportat ca Anatole France. Flanând pe malurile Senei, acesta descoperea la buchinisti carti despre care abia atunci afla ca-i erau necesare. La fel, statul român si-a dat seama ca nu se putea lipsi, fara compensatia aferenta, de Quaternar I, cel mesterit de fratele Ghita în atelierul fabricii Dermatina, unde lucra ca inginer.
Ne-am scris câtva timp, el laconic, am avut un schimb consistent când cu bursa mea de la Paris, în ’72, iar dupa aceea, din motive istorice (de fapt, pentru ca ma luase în lucru persuasiv Institutia, la întoarcere, si n-am vrut sa-i dau un atu în plus), corespondenta a încetat. La vicar, prin ’76, am vazut fotografii. El cu automobilul, el cu Zaira si Manta, doi timisoreni, el cu nevasta, în apartamentul lor. Ea, de la Comlos, ar fi avut un salon de cosmetica. Deci, trai asigurat. Cu lucrul, a umblat zvonul ca a renuntat la cinetism, voia sa suprime cu totul imaginea, chiar si lumina, abia, în întuneric, câteva sclipiri. A pomenit de o eventuala expozitie în Europa si nu s-a mai aflat nimic. Între timp aparuse o panorama a artei cont
