Ar trebui să punem cruce căilor ferate, să acoperim liniile cu pământ, să-l bătucim bine şi să uităm că au existat vreodată. Sursa: EVZ
Nu există niciun indiciu oficial, care să ne sugereze că România va evolua în acest domeniu. Există, mai mult, o mărturisire sinceră a unui înalt oficial din Ministerul Transporturilor care spune că nu vom avea linii moderne în România în timpul vieţii noastre. Adică în următorii 30-40 de ani.
În acest caz, orice discuţie e fără sens. Eu circul săptămânal cu trenul de circa şapte luni. Nu mai călcasem peronul unei gări de peste 10 ani, dar iată-mă acum în postura de client captiv al CFR.
Nu am făcut niciodată subiecte de ziar din experienţele personale, în sensul în care nu m-am folosit de accesul la o largă audienţă pentru a pune presiune pe cei care m-au supărat. N-am făcut-o nici în cazul supliciilor din ultimele luni, după lungile drumuri de noapte spre casă. Dar pe 23 ianuarie mi-a fost teamă că voi muri.
Am călătorit 8 ore la -18 grade C. E o experienţă cruntă, aţi putea înţelege dacă staţi măcar 5 minute cu capul în frigider. Veţi simţi cum respiraţia se transformă în cristale de gheaţă începând chiar din plămâni. M-am întins îmbrăcat, cu paltonul pe mine, fularul mi l-am înfăşurat în jurul capului şi m-am îngropat sub toate cele patru pături din cuşetă.
Opt ore am sperat să prind Iaşiul în viaţă. La fiecare respiraţie simţeam că înghit cuburi de gheaţă, întinse cu sutele pe o aţă invizibilă. Parcă mă uitase cineva într-un congelator şi n-aveam să mai ies viu de acolo. Afară erau -27 de grade C, aveam să aflu mai târziu. Coloana mi-a înţepenit şi trei zile am luat sedative.
A fost prima oară când am realizat că incompetenţa poate omorî oameni. E o lozincă rudimentară, dar la care ne putem gândi serios. Nu povesteam nimic dacă peste câteva zile nu a
