În cele aproape două luni cât a întârziat startul "Rabla" s-ar fi vândut minim 5.000 de maşini prin acest program, a declarat vicepreşedintele APIA, Constantin Stroe, citat de Mediafax.Reacţia oficialului Asociaţiai Producătorilor şi Importatorilor de Automobile vine după ce premierul Emil Boc a anunţat, vineri, că programul de înnoire a pracului auto va începe pe 20 februarie."Programul ar fi putut demara, cum era şi normal, odată cu începutul anului. E bine şi mai tarziu d
În cele aproape două luni cât a întârziat startul "Rabla" s-ar fi vândut minim 5.000 de maşini prin acest program, a declarat vicepreşedintele APIA, Constantin Stroe, citat de Mediafax.
Reacţia oficialului Asociaţiai Producătorilor şi Importatorilor de Automobile vine după ce premierul Emil Boc a anunţat, vineri, că programul de înnoire a pracului auto va începe pe 20 februarie.
"Programul ar fi putut demara, cum era şi normal, odată cu începutul anului. E bine şi mai tarziu decât deloc", a adăugat reprezentantul Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Tichete valorice
Persoanele fizice şi firmele vor primi tichete valorice, transmisibile, de 3.800 lei pentru fiecare maşină casată.
Bugetul pe acest an al Fondului de Mediu, care derulează programul de casare a vehiculelor, este de 1,8 miliarde lei, faţă de 300 milioane lei anul trecut.
Începe şi "Rabla" pentru tractoare
Din 20 martie va începe şi programul de casare a tractoarelor, cu o primă de 17.000 lei.
Potrivit ghidurilor de finanţare a programelor de stimulare a parcurilor auto şi de tractoare, firmele cu datorii la stat sau care au primit sancţiuni de natură financiară nu pot cumpăra maşini sau tractoare prin "Rabla".
SURSA: Mediafax