Pe vremea când colegii lui din clasa întâi abia buchiseau primele litere, Ştefan Dumitru Afrimescu i-a citi învăţătoarei o poezie scrisă de el. De la şase ani scrie poezie şi prin a crezut că poate schimba lumea.

Mai târziu a devenit jurnalist , aceasta fiind o alternativă pentru a schimba ceva, expunând realitatea în afaţa lumii întregi. Este jurnalist de 20 de ani şi cu poezia s-a înfrăţit de-o viaţă. Nu-i deloc uşor să schimbi lumea!

I s-a interzis să mai publice

Volumul de dubut se numeşte „Acest lung asediu” şi a apărut în 1982, fiind unul colectiv. „Se făcea economie de hârtie, pentru ca toate „operele” regimului comunist să poată fi publicate”, explică poetul jurnalist. După apariţia acestu prim volum, mai multe poezii i-au fost publicate într-o revistă din acea perioadă. „Erau poezii îndrăzneţe la aresa regimului politic de atunci. Imediat după aceea, redactorul-şef al publicaţiei a fost destituit, iar mie mi s-a interzis să mai public,” explică Afrimescu. Al doilea volum al său a apărut abia în 2002, editura „La Maison d’edition” şi se numeşte „No man’s patria”. Încă opt ani au trecut până la apariţia următorul volum, „Hermeneutica libertăţii”. Ideile de la „curg” poeziile lui Ştefan Dumitru Afrimescu(pentru că este vorba despre o creaţie petică fluviu) sunt: libertatea, iubirea, realitatea socio-politică. O jurnalistă spaniolă a postat pe blogul ei întregul volum „Poemele iubirii” al lui Ş.D. Afrimescu. Nepublicate, din raţiuni financiare, mai are încă cinci volume, dintre care două de haiku şi lucrează la al şaselea, numit „Viaţa ca meserie”.

Cui îi mai trebuie poezia?

Condiţia de jurnalist, de multe ori unul foarte incomod, i-a adus şi multe dezavantaje. „Condiţia de jurnalist şi cea de poet au pus piedici în calea publicării poeziilor mele. Pe de altă parte, sponsorii îşi mai pun şi problema „Cui îi ma