Conform Uniunii, noua normă va reduce cu până la 1.100 accidente fatale anual la nivelul Comunităţii
Noua reglementare va fi şi în avantajul producătorilor de maşini
Uniunea Europeană a dispus intrarea în vigoare de la finele anului trecut a unei noi norme în ceea ce priveşte echiparea standard a autoturismelor cu sisteme de asistenţă la frânare (ABS), ce va reduce numărul deceselor în rândul pietonilor, în caz de accident. În acelaşi timp, această decizie ar putea fi şi în avantajul constructorilor care vor încasa mai mult printr-o echipare standard mai mare, decât până acum.
"Studiile UE arată că, prin echiparea autovehiculelor cu sisteme de asistare la frânare, se pot evita anual, în Europa, până la 1.100 de accidente fatale în care sunt implicaţi pietoni. Conform directivei UE, intrată în vigoare la finalul anului trecut, toate modelele de autoturisme şi autoutilitare uşoare din UE trebuie să fie echipate standard cu sisteme de asistare la frânare", se arată într-un comunicat al grupului german, prezent şi în România, Bosch, ce dezvoltă astfel de sisteme.
Totodată, din 24 februarie 2011, această reglementare se va aplica şi tuturor autovehiculelor noi. Prevederile sunt incluse în noua directivă UE ce urmăreşte îmbunătăţirea gradului de protecţie a pietonilor aflaţi în trafic.
Pentru echiparea maşinii cu ABS un şofer trebuie să scoată din buzunar aproape 800 de euro
Spre surprinderea noastră (sau nu), am verificat ce preţuri oferă Dacia pentru modelele sale dotate cu şi fără ABS, şi am aflat că Dacia este deja în linie cu noile norme, iar pe site-ul oficial toate modelele au în echiparea standard acest sistem. Pentru piaţa din România primul exemplu pe care l-am găsit a fost la Fiat, unde pentru modelul Albea versiunea Active, motor de 1,4 77 CP, echiparea cu ABS, va necesita fonduri în plus de aproape 470 de