Costel Căşuneanu ar fi fost dus de nas de judecătorul Florin Costiniu, care i-ar fi promis un verdict imposibil pentru a păstra mita primită. Sursa: Adrian Scutariu
Cercetat pentru cumpărare de influenţă în dosarul "Cătălin Voicu", judecătorii au ajuns la concluzia că omul de afaceri Costel Căşunea nu ar fi fost dus de nas atât de senatorul PSD, cât şi de judecătorul Florin Costiniu, preşedintele Secţiei Civile a Curţii Supreme. Cei doi i-ar fi promis "Regelui asfaltului", pentru a nu fi nevoiţi să-i restituie acestuia şpaga plătită, "foloase necuvenite în cuantum de 200.000 de euro".
Aceasta este concluzia Completului de nouă magistraţi al Curţii Supreme, care au dat publicităţii, ieri, motivarea deciziei lor de a-i ridica lui Căşuneanu interdicţia de a părăsi localitatea Oituz (judeţul Bacău), impusă de procurorii anticorupţie.
Decizii greu de demontat
Concret, judecătorii arată că, în ciuda „numeroaselor intervenţii ale lui Voicu şi Costiniu pe lângă magistraţii Curţii Supreme, învestiţi cu soluţionarea litigiului dintre SC Pa&Co International SRL Bacău (firma lui Costel Căşuneanu) şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, privind o serie de licitaţii, aceştia din urmă au pronunţat o soluţie defavorabilă omului de afaceri”.
Deşi erau conştienţi de faptul că deciziile definitive ale Curţii Supreme sunt practic imposibil de anulat, Costiniu şi Voicu „l-au asigurat pe Căşuneanu că se vor ocupa în continuare să găsească o modalitate prin care soluţia adoptată de instanţă să fie desfiinţată şi, ulterior, Curtea să adopte o altă decizie, favorabilă lui”, notează magistraţii în motivare. Asta însă după ce Căşuneanu achitase deja şpaga pretinsă de cei doi, pentru a avea câştig de cauză la Curtea Supremă.
În schimbul intervenţiilor sale pe lângă Costiniu, Cătălin Voicu „a pretin