(un an de la moartea poetului: 18 ianuarie 2009; 75 de ani de la nastere: 14 februarie 1935)
Nu fac parte dintre cei care l-au cunoscut de mult si indelungat pe Poet, desi citisem cam tot ce se publicase din poezia lui in tara, cu mult timp inainte de Decembrie 1989. Mi s-a parut a fi un sfânt, si tocmai de aceea nu am cautat cu orice pret sa ma strecor in inima lui. Cele câteva intâlniri intâmplatoare, "de grup", m-au convins cu atât mai mult sa-l iubesc de la distanta, mai ferit si mai trainic, intr-o tainuita complicitate cu opera lui, asa cum te inchini unui sfânt din Calendar, in singuratate, cu sfiala, dupa ce i-ai cunoscut viata de martir.
Dar a venit (si) clipa fasta, pe care n-o puteam ocoli - si, marturisesc, nici n-as fi dorit. Grigore Vieru sosise la Paris, in primavara anului 1999, cu un grup de scriitori din Basarabia. Trebuie, mai intâi, sa dau o mica explicatie: Ma aflam la Paris, in calitate de corespondent (voluntar) al ziarului "România libera" (in redactia caruia lucram, de fapt, de aproape 20 de ani) ca insotitor al nevestei mele, Lia-Maria Andreita (doctor in Drept si artist plastic) diplomat al Ministerului Afacerilor Externe, in post la Ambasada României in Franta. Inca o explicatie necesara: Impreuna cu un francez, românofil si românofon, descoperit intâmplator (a carui deviza este: "România nu-mi apartine, dar eu apartin României") Jean-Yves Conrad (mai târziu, autor al unei carti valoroase: "România, capitala… Paris", aparuta si la noi, la Editura "Junimea" din Iasi; devenit doctor Honoris Causa al Universitatii din Suceava) - impreuna, deci, cu acest prieten ad-hoc (si ramas pe viata) editam, in conditii grafice modeste, publicatia bimestra "Scrisoare din România" ("La lettre de Roumanie") in franceza, in care cele doua pagini din mijloc erau consacrate fratilor de peste Prut: "La carte postale de Bessarabie" ("Carte p
