Cu trei tichete valorice, cea mai ieftină maşină va mai costa 3000 de euro. Programul Rabla este aşteptat cu nerăbdare anul acesta atât de persoanele fizice, cât şi de cele juridice, care pot participa pentru prima oară la program.
Dealerii au deja oameni inscrişi pe listele de asteptare şi verifică dosarele acestora, urmând ca imediat ce va fi stabilită data începerii programului, să primească şi aconturi. „Am început să facem înscrieri şi avem deja 25 de persoane care doresc să intre în program, dar zilnic oamenii se interesează. Potenţiali clienţi persoane juridice sunt mulţi, dar trebuie să îndeplinească mai multe condiţii.” a declarat Milica Câmpean, de la Emilian Service, dealer Dacia, de unde anul trecut s-au vândut 550 de maşini prin programul Rabla.
Toată lumea câştigă
Interesul mare din partea persoanelor fizice apare şi pentru că anul acesta se introduc tichetele valorice pentru rablele predate la centrele de colectare.Rablele care zac prin parcări au acum valoare, pentru că dacă proprietarii lor nu vor să se înscrie în program, pot cel puţin să câştige un ban. Aceştia le pot preda la centrele de colectare în schimbul tichetului valoric de 3800 de lei şi a certificatului de casare, cu care merg la Înmatriculări ca să radieze maşina. Tichetele se pot apoi vinde cu acte cu tot, dar fireşte că nimeni nu le va cumpăra la valoarea loor reală. În ziare au apărut deja anunţuri gen „Vând Dacia 1310 pentru programul Rabla” iar preţurile variază între 1200 şi 1800 de lei. În schimbul a maxim trei tichete acceptate, pentru cea mai ieftină maşină nouă, cumpărătorii prin programul rabla mai au de plătit doar circa 3000 de euro, fie ea Dacie, Chevrolet, Citroen sau altă marcă pentru cei cu venituri medii.
Firmele trebuie să fie imaculate
La persoanele juridice, lucrurile sunt însă ceva mai complicate, pentru că vor avea de întocmit un