Tinând parca in mâna un smoc din coada motanului din Cheshire, Cristian Raduta (n. 1982) a trecut dincolo, in oglinda harului, inainte de 20 de ani. Dupa primul sezon studentesc, ploiesteanul cânepiu si timid pâna la timorare, a ramas sa lucreze neobosit in curtea sectiei de sculptura. Agonisea drept material pentru compozitii, printre altele, frunze de dud, cuiburi de pasari si toate oscioarele de peste ieftin pe care le-a mâncat peste vara. Asa au aparut in expozitia sa timpurie, din 2002, inaltele cufere-insectar cu fundal de fagure, peste care Raduta a migalit (din ace de macrou) specimene imaginare de libelule, crabi ori fluturi. Au urmat de atunci seriile pasarelelor, soriceilor, câinilor rusinosi, fulgului. Ce-i cade sub mâna, ca o miere, Cristian modeleaza cu tinta intuitiva spre diafan si miezos. Ca proba de breasla, a imblânzit Raduta tancul durerian, Rinocerul. De o robacitate fara pereche in mediul atelierului, tânarul a primit recunoasterea de excelenta a scolii si bursa Pârvan, timp de doi ani, la Roma (2006). Atunci a dezvoltat ciclul fermecator al târlei de rinoceri ciclamen.
E o dulce ironie, ca o baie de lapte de pasare peste formele nascocite de Raduta. Nimic agresiv sau straniu - din cele ce se poarta obsesiv -, ci jovialitate inventiva si atasament sugubat fata de bazarul naturii. Mai recent, stilizarile bizantine ale palmei gigantizate sau hainele agobate ne trimit spre inventarul cultural. Oricum, in statuara lui Raduta isi face loc fragilul, moalele, imponderabilul penei sau detaliul hipertrofiat, precum spinul. Colectia de labute stilizate de la cateii de plus sau seria de rinoceruti se compun spatial modular cu sincope umoristice. Excelent antrenor de imaginar al unei noi epoci in sculptura noastra, Raduta nu a mai gasit locul liber la Universitatea de Arte, dupa intoarcerea de la bursa. Este, in schimb, invitat sa lucreze vara la
