Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Forbes a alcătuit topul celor mai frumoase oraşe din lume

Publicat in Cancan, vineri 5 februarie 2010 ·

Curios este faptul că din primele cinci poziţii lipsesc oraşe precum New York, Barcelona, Veneţia sau Rio de Janiero. Astfel, pe prima poziţie în acest clasament s-a situat Parisul. Oraşul a fost ales cu uşurinţă datorită bulevardelor largi şi elegante, monumentelor istorice, Turnului Eiffel, Arcului De Triouph sau Muzeului Luvru. Specialiştii nu au apreciat doar centrul istoric, ci şi eleganta clădirilor moderne ale Parisului. Locul al doilea i-a revenit oraşului american San Francisco, care a fost apreciat pentru poduri, dealuri, teleferice şi frumuseţile sale naturale. Specialiştii consultaţi de Forbes au ales pentru poziţia a treia oraşul australian Sydney, pe care l-au desemnat cel mai frumos din emisfera sudică datorită portului cu apă adânca, a peisajului şi a faptului că se află în mijlocul unor dealuri. Pe locul patru se găseşte Florenţa. Oraşul italian a uimit prin arhitectura sa, Basilica din Santa Maria del Fiore şi Galeria Uffizi, toate cosntruite în stil gotic. Oraşul este uşor de parcurs i de admirat, la pas. Are de asemenea pieţe largi, umplute cu cafenele şi înconjurate de clădiri minunate. Oraşul Cape Town din Africa de Sud încheie topul 5. El a fost ales de Forbes pentru pentru spaţiul deschis. Navigatorul Francis Drake a spus odată, referindu-se la Cape Town, că este "cel mai atrăgător cap din lume". Are o grădină botanica superbă, Kirstenbosch, iar vederea asupra oraşului de pe Table Mountain îţi taie respiraţia. Curios este faptul că din primele cinci poziţii lipsesc oraşe precum New York, Barcelona, Veneţia sau Rio de Janiero. Astfel, pe prima poziţie în acest clasament s-a situat Parisul. Oraşul a fost ales cu uşurinţă datorită bulevardelor largi şi elegante, monumentelor istorice, Turnului Eiffel, Arcului De Triouph sau Muzeului Luvru. Specialiştii nu au apreciat doar centrul istoric, ci şi eleganta clădirilor moderne ale Parisului. Locul al

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul britanic se oferă să trimită trupe de menţinere a păcii în Ucraina. „Este o chestiune existenţială pentru întreaga Europă”

HotNews acum 33 minute
Premierul britanic Keir Starmer a declarat duminică că este gata să trimită trupe britanice în Ucraina ca parte a oricărei forţe de menţinere a păcii după război, încercând să arate Statelor Unite că naţiunile europene ar trebui să aibă un rol în di

CNAB - Trafic aerian normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei / Unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aeronavelor

News.ro acum o ora
Traficul aerian se desfăşoară normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei, anunţă luni Compania Naţională de Aeroporturi Bucureăti (CNAB), care precizează că unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aer

Accident grav pe centura Capitalei. Două persoane au murit

News.ro acum o ora
Două persoane au murit în urma unui accident produs luni dimineaţă, pe şoseaua de centură a Capitalei, în zona localităţii Glina, după ce un autoturism s-a ciocnit cu un autotren. ”Pe DNCB (Centura mun. Bucureşti), la kilometrul 24+300 metri, în zon

Brazilianul Joao Fonseca a câştigat turneul de la Buenos Aires, primul titlu ATP din carieră

News.ro acum o ora
Brazilianul Joao Fonseca, locul 99 mondial, a câştigat duminică turneul ATP 250 de la Buenos Aires, obţinând primul titlu al carierei sale în circuitul principal. În finală, jucătorul sud-american l-a învins pe argentinianul Francisco Cerundolo, sco

Doi oameni au murit luni dimineață, într-un accident produs pe Centura București. Circulația se desfășoară dirijat

HotNews acum o ora
Un accident de circulație între un TIR și o mașină a avut loc luni dimineață pe Centura București, în zona localității Glina, în urma căruia două persoane au murit pe loc, anunță Centrul Infotrafic al Poliției Române. Accidentul a avut loc la kilome

Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite, în contextul existenţei perspectivei unor negocieri de pace / Mai devreme, liderul ucrainean avertiza: "Credem că Putin va declara război NATO" - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite duminică seară, în contextul intensificării perspectivei unor posibile negocieri care să pună capăt războiului Moscovei împotriva Ucrainei, relatează AP. Preşedintele am

Opoziția depune luni în Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu. Ce șanse sunt să treacă

Adevarul acum o ora
Moţiunea de cenzură denumită "Premierul NORDIS trebuie să plece!" anunţată de AUR în urmă cu o săptămână şi semnată de 125 de parlamentari AUR şi S.O.S. urmează să fie depusă, luni, la Parlament.

MApN: Atac cu drone în apropierea frontierei Ucrainei cu România

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Ministerului Apărării, forţele Federaţiei Ruse au executat, în noaptea de duminică spre luni, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea fro

Preotul acuzat că a fost plantat de Rusia în BOR, suspectat că și-a incendiat singur mașina: percheziții la locuința lui Ciprian Mega

Adevarul acum 13 minute
Preotul Ciprian Mega, acuzat că a fost plantat în Biserica Ortodoxă a României (BOR) de către Biserica Ortodoxă Rusă, este suspectat că și-a incendiat singur mașina.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 32 minute
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-8°/-1°
Iasi
acum

-9°
lun.

-9°/1°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°