Beck a scos un album pe care cîntă o fată. Nu orice fată, însă, ci una cu personalitate suprarealistă şi o actriţă dubioasă, care joacă în filme riscante.

Versurile sunt bune, iar cu muzica lui Beck nu prea am nici o problemă, în afara faptului că pare o carte de bucate foarte bine îngrijită, lucioasă şi cu poze gen Art & Commerce. Scanarea creierului (IRM) este laitmotivul de la care porneşte acest album, iar versuri precum Take my eyes and paint my bones/Drill my brain all full of holes de pe piesa de deschidere au menirea să ne introducă în această paradigmă medicinal-periculoasă-degradantă-halucinantă. Vestea proastă este că atmosfera creată de Beck este puţin claustrofobă – vocea ei fiind detaşată complet de stilul cantautorului.

Chiar dacă a spus că vrea să se detaşeze de imaginea tatălui ei, Serge Gainsbourg, şi că preferă să cînte în engleză, limba franceză o prinde foarte bine. Confuz, nu? Albumul în sine este dezechilibrat între anxietate şi exuberanţă. Probabil că rolul din Antichrist, pentru care a întrerupt înregistrările, şi-a spus cuvîntul.

Beck a scos un album pe care cîntă o fată. Nu orice fată, însă, ci una cu personalitate suprarealistă şi o actriţă dubioasă, care joacă în filme riscante.

Versurile sunt bune, iar cu muzica lui Beck nu prea am nici o problemă, în afara faptului că pare o carte de bucate foarte bine îngrijită, lucioasă şi cu poze gen Art & Commerce. Scanarea creierului (IRM) este laitmotivul de la care porneşte acest album, iar versuri precum Take my eyes and paint my bones/Drill my brain all full of holes de pe piesa de deschidere au menirea să ne introducă în această paradigmă medicinal-periculoasă-degradantă-halucinantă. Vestea proastă este că atmosfera creată de Beck este puţin claustrofobă – vocea ei fiind detaşată complet de stilul cantautorului.

Chiar dacă a spus că vrea să se de