La 1897, un slujbas descopera la marginea unui drum din preajma padurii Baneasa un tânar în stare de inconstienta. Peste câteva minute, ca un facut, acelasi slujbas da peste un alt tânar, nu doar inconstient, dar si ranit de moarte.

Îi ia pe amândoi în sanie si porneste cu ei catre Bucuresti pentru a-i preda autoritatilor. Iata un debut tocmai bun pentru un roman politist. Dar nu pentru ca începe asa este romanul Ioanei Pârvulescu un roman politist! Diferenta sta într-un amanunt: Viata începe vineri nu se adreseaza detectivului ascuns în fiecare cititor, ci dimpotriva, cititorului care cocheteaza cu detectivistica. Sa vedem cum anume.

Într-un eseu celebru din 1934, Modalitatea si tehnica romanului politist, Camil Petrescu schiteaza malitios algoritmul genului acestuia popular. (Ceea ce nu l-a împiedicat, cu un an înainte, sa-l foloseasca în mod consecvent în Patul lui Procust.) E vorba întotdeauna, spune el, de doua trasee narative, amândoua ducând catre crima. Cel dintâi e de obicei pus în evidenta cu ostentatie. De-a lungul lui sunt presarate indícii din ce în ce mai clare, însa, se va dovedi la urma, fara exceptie amagitoare. Adevarata pista e cea de-a doua, permanent vizibila, dar semnificativa numai pentru ochiul versat al investigatorului.

Ei bine, în cazul Ioanei Pârvulescu, primul traseu e chiar cel al unei lecturi de tip policier. Romanul poate fi urmarit si asa, e drept, prin prisma unuia dintre personaje, conu Costache Boerescu, care e seful sigurantei publice. Lui îi revine sarcina de a afla cine, de ce si în ce împrejurari l-a împuscat pe tânarul muribund. Se va achita de aceasta numai partial. Va identifica adica victima, va deslusi mobilurile gestului si va restrânge cercul suspectilor. Nu singur, ci cu ajutorul din umbra al unui mai vechi superior, generalul Algiu, un soi de Hercule Poirot însingurat. Toata aceasta