Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IASII LUI CRETU/ Exodul moldovenilor

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 5 februarie 2010 ·

Pe Dumitru Crudu l-am cunoscut, o buna bucata de vreme, in ipostaza, intru totul onorabila, de poet. Mai mult decât atât, mare parte din insurgenta autorilor douamiisti i se datoreaza, caci manifestul fracturismului, pe care il semneaza in 1999 impreuna cu Marius Ianus, reprezinta punctul de pornire al acestei noi directii din poezia contemporana.

Dar, fire discreta, modesta, scriitorul basarabean a preferat sa se exprime doar prin inermediul cartilor sale, astfel incât o meritata vizibilitate a capatat abia dupa ce numele sau a inceput sa circule printre cele ale dramaturgilor tineri, nu foarte multi.

Si când am scris o monografie despre Matei Visniec m-am intrebat ce anume ii face pe anumiti scriitori impusi intr-un anumit gen (poezia, de regula) sa renunte la manifestarile directe ale sensibilitatii lor si sa-si concentreze eforturile catre teatru. Raspunsul, oricât de conventional ar fi, este ca teatrul raspunde unei nevoi din ce in ce mai acute de a privi si catre lumea in care traim, de a o asuma artistic sub forma unor radiografii-spectacol. Marturiile lui Visniec sunt numeroase in aceasta privinta; Dumitru Crudu nu se lasa nici el mai prejos, notând, intr-un laconic preambul al piesei sale Oameni ai nimanui (Editura Cartier, 2007): "Nu am inventat aproape nimic, doar am dezvoltat unele fascicule de viata. Eu nu am nascocit aceste lucruri, ele sunt niste produse ale realitatii noastre. Toate personajele din piesa mea au drept prototipuri oameni concreti, care s-au nascut in Republica Moldova". Prin urmare, drama aceasta tinde sa se apropie cât mai mult de reportaj, inscriindu-se in linia teatrului vérité, cu intarsii poetice subtile. Dumitru Crudu este un dramaturg pentru care conteaza in primul rând mesajul, nu etalarea unei palete de procedee tehnice care sa-l inscrie printre virtuozii sterili ai genului. Conventiile cele mai obisnuite ale di

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump vrea să îngroape securea războiului și să stabilească o „relație de încredere” cu Iranul

Ziare.com acum 52 minute
Donald Trump „doreşte să stabilească o relaţie de încredere” cu Iranul, a declarat emisarul său Steve Witkoff într-un interviu publicat vineri, în care detaliază conţinutul scrisorii trimise de preşedintele american Teheranului. La 7 martie, Donald

Donald Trump a retras autorizațiile de securitate pentru Kamala Harris, Hillary Clinton și alți foști oficiali. Ce înseamnă asta

Ziare.com acum 57 minute
Preşedintele american Donald Trump a retras, vineri, autorizaţiile de securitate pentru fostul vicepreşedinte Kamala Harris, fostul secretar de stat Hillary Clinton şi alţi foşti oficiali, în cea mai recentă mişcare a sa împotriva adversarilor săi d

Frații Tate au ajuns în România. Care a fost primul mesaj transmis presei

Ziare.com acum 3 ore
Influencerul britanico-american Andrew Tate și fratele său Tristan s-au întors recent din Statele Unite în România, unde sunt acuzați de trafic de persoane și alte infracțiuni. Într-o declarație făcută presei în fața locuinței lor din București, ace

Ordinea pe buletinul de vot a candidaților la alegerile prezidențiale este decisă astăzi de BEC

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) stabilește sâmbătă, 22 martie, la ora 13:00, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinul de vot a candidaţilor la alegerile prezidenţiale din mai. Conform unui comunicat al BEC, tragerea la sorți se va des

Se strică vremea - ANM a emis cod galben de vânt pentru mai multe regiuni HARTA

Ziare.com acum 30 minute
Mai multe regiuni se vor afla duminică sub atenţionare cod galben de vânt, conform meteorologilor. Atenţionarea cod galben este valabilă în intervalul 23 martie, ora 9 - 23 martie, ora 23. ”În Moldova, Dobrogea, estul Munteniei, Banat şi în Carpaţii

Mike Tyson, după decesul lui George Foreman: Contribuţia sa la box şi nu numai nu va fi niciodată uitată / Omagii aduse şi de foste vedete NBA

News.ro acum 2 ore
Fostul mare pugilist Mike Tyson i-a adus un omagiu lui George Foreman, o altă legendă a boxului, care a murit la 76 de ani. „Condoleanţe familiei lui George Foreman. Contribuţia sa la box şi nu numai nu va fi niciodată uitată”, spune Tyson. El a îns

ANM: Cod galben de vânt în zone din 27 de județe, rafalele vor atinge 110 km/h

HotNews acum 50 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de vânt pentru duminică, avertizarea vizând zone din 27 de județe. Codul galben va fi în vigoare duminică, între orele 09:00 și 23:00 În Moldova, Dobrogea, estul Munteniei, Banat și în Car

Lecție tactică și prim triumf pentru Lewis Hamilton la Ferrari! Clasamentul complet la piloți în Formula 1 după cursa sprint din China

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Lewis Hamilton a dat o lecție de tactică în cursa sprint de pe circuitul din Shanghai, reușind prima sa victorie ca pilot Ferrari.

Legenda boxului George Foreman, care a luptat cu Muhammad Ali în „Rumble in the Jungle”, a murit la 76 de ani

Libertatea acum 2 ore
George Foreman, dublu campion mondial la categoria grea și medaliat olimpic cu aur, cunoscut pentru celebra sa luptă „Rumble in the Jungle” împotriva lui Muhammad Ali, a murit vineri la vârsta de 76 de ani, potrivit unei postări oficiale pe rețelele

Donald Trump a revocat statutul legal a peste jumătate de milion de imigranți, care vor fi „expulzați accelerat”

Libertatea acum 2 ore
Administrația președintelui american Donald Trump a anunțat că va revoca statutul legal temporar al peste jumătate de milion de imigranți din Cuba, Haiti, Nicaragua și Venezuela, potrivit BBC.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/18°
lun.

8°/18°
mar.

12°/20°
Iasi
acum

15°
sâm.

4°/15°
dum.

6°/12°
lun.

7°/17°
mar.

9°/19°
Constanta
acum

13°
sâm.

5°/13°
dum.

7°/9°
lun.

8°/12°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

4°/15°
dum.

8°/15°
lun.

9°/19°
mar.

9°/16°
Timisoara
acum

sâm.

8°/14°
dum.

8°/15°
lun.

11°/19°
mar.

10°/18°