Piaţa muncii din Hunedoara continuă să fie caracterizată de o creştere alarmantă a şomajului. Numărul persoanelor care nu au un loc de muncă depăşeşte cifra de 22.000, iar cei mai mulţi şomeri provin din municipiul Hunedoara, urmat de Deva şi Orăştie.
Potrivit ultimelor date furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, sfârşitul lunii ianuarie a adus o rată a şomajului de 11,03 la sută, în creştere cu 0, 47 la sută faţă de luna decembrie a anului trecut. „Numărul şomerilor înregistraţi la această dată este de 22.786, doar 16.137 aflându-se în situaţia de a primi indemnizaţia prevăzută de lege. Oraşul cu cei mai mulţi şomeri este Hunedoara – 3.472 urmat de Deva cu 3.264 de şomeri şi Orăştie cu 2.814 şomeri”, a declarat Vasile Iorgovan, directorul AJOFM.
În privinţa locurilor de muncă disponibile astăzi, numărul acestora este de aproximativ 350. Majoritatea se adresează celor cu studii medii şi necalificaţilor. „Am reuşit să mai creştem oferta pe piaţa muncii prin programul derulat cu primăriile care au posibilitatea să angajeze şomeri pentru activităţi comunitare. Dacă vor mai apărea alţi angajatori, vom organiza o bursă a muncii”, a spus Iorgovan.
O veste bună vine astăzi de la compania japoneză SEWS care a anunţat deschiderea unui nou punct de lucru în municipiul Brad. Şi aici rata şomajului este extrem de ridicată. Potrivit oficialilor companiei, aici vor fi angajate peste 200 de persoane. La Brad va fi transferată o linie de producţie, urmând ca alte transferuri să fie efectuate în următoarele săptămâni. Fabrica din Deva are peste 2600 de angajaţi, care reprezintă jumătate din numărul total de angajaţi ai Concernului Sumitomo în România.