Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alice Băjenescu a cântat de of şi jale în Ţara Soarelui Răsare

Publicat in Adevarul, vineri 5 februarie 2010 ·

Târgovişteanca a debutat la Şcoala Vedetelor şi a brăzdat oceanele în lung şi-n lat, pe un vas de croazieră german.

Alice a iubit muzica de la vârste foarte mici şi îşi aminteşte cu drag cum la vârsta de cinci - şase ani susţinea adevărate spectacole pe gardul bunicilor. Vecinii nu ratau nicioadată spectacolul, dat gratuit de micuţa Alice. După recital primea şi răsplata bine meritată, aplauze din partea micuţilor vecini. Şi când era singură, fata cânta în faţa oglinzii, iar în loc de microfon folosea un aprinzător de aragaz. Abia la vârsta de 15 ani, de Ziua Copilului la Casa Tineretului, Alice urcă pentru prima dată pe o scenă adevărată şi tot atunci îl cunoaşte şi pe Axinte, acesta venit la spectacol pentru a susţine un moment comic. ”Îmi plăcea foarte mult să cânt şi îmi amintesc că prima dată când am avut ocazia să urc pe scenă, îmi tremurau picioarele de emoţii şi chiar am înghiţit în sec de două ori. Am avut noroc cu Lidia Andronic şi Mihai Iordache, profesorii care m-au încurajat şi m-au iniţiat în această lume a muzicii. A fost un spectacol reuşit şi chiar am şi o amintire din acea seară, o poză care stă pe post de altar pe un perete la bunici”, povesteşte Alice.

De la 18 ani, Alice a plecat în turnee prin toată ţara: Bacău, Suceava, Focşani, Buzău, Piatra Neamţ, Alexandria dar şi pe litoral. A colindat ţara şi a renunţat la copilărie pentru a-şi urma drumul spre muzică.

A cântat la Şcoala Vedetelor

Chiar dacă avea numai 18 ani, Alice a urcat pe scenă cu nume care în acea perioadă erau rostite la tot pasul, printre aceştia fiind şi tinerii de la Şcoala Vedetelor. “Eram înnebunită după cei de la Şcoala Vedetelor, aşa cum erau toţi cei de vârsta mea. Am fost fericită să aud că în unul din turneele mele voi cânta alături de Alice, Nadin, Laurenţiu şi alţii de la Şcoala Vedetelor. A fost o perioadă frumoasă de care îmi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

#Alegeriprezidențiale Peste 40 % prezența la vot, în județul Constanța, la orele 18.00

Ziua Constanta acum 25 minute
Prezența la vot la ora 18.00, în județul Constanța este de 43, 38%, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale. Potrivit ROAEP, sunt înscriși pe liste permanente - 612.895 de alegători, au votat 238.460 de alegători pe listele permanente și

Referendumul convocat de Nicușor Dan a fost validat: Prezența la urne a depășit pragul de 30%

Capital acum 38 minute
Bucureștenii au votat, iar referendumul convocat de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a atins pragul necesar pentru validare. Peste 31% dintre bucureşteni au votat duminică, până la ora 17.20.

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum 2 ore
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

Alegeri prezidențiale 2024. Cristian Popescu Piedone, amendat de Poliție după ce a sunat la 112

HotNews acum 20 minute
Cristian Popescu Piedone, candidat PSD Giurgiu la Senat, a fost amendat de polițiști cu 2.000 de lei după ce a sunat la 112 și a anunțat că la o secţie de votare din judeţ ser permite intrarea a câte două persoane în cabina de vot, iar acest lucru n

REFERENDUM LOCAL ÎN CAPITALĂ - Primăria: BEC subliniază că bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indiferent de data la care au obţinut viza/ Cei care au votat la alegerile prezidenţiale, dar nu şi la referendum o pot face până la 21

News.ro acum 3 ore
Primăria Capitalei a transmis, duminică, o serie de precizări legate de votul la referendumul local, în conformitate cu o circulară emisă de Biroul Electoral Central (BEC). Astfel, bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indifere

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: MAI: Au fost 306 sesizări, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar 87 sunt verificate / Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

News.ro acum 9 ore
Peste 300 de sesizări au fost semnalate, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, iar 33 dintre acestea nu s-au confirmat şi 87 sunt în curs de verificare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Mo

Pământul se desparte de „mini-luna” sa temporară, care ar putea fi o bucată din Lună

Mediafax acum 19 minute
Rocă spaţială inofensivă se va îndepărta de Pământ luni, învinsă de forţa gravitaţională mai puternică a soarelui, dar se va apropia din nou pentru o scurtă vizită în luna ianuarie. NASA va folosi o antenă radar pentru a observa în ianuarie asteroid

Dosar penal la alegerile prezidențiale la Cluj. S-a votat cu urna mobilă fără prezența Poliției

NapocaNews acum o ora
La ivelul Centrului de Comunicare Județean Cluj, nu au fost înregistrate incidente grave care să afecteze procesul electoral al alegerilor prezidențiale. De la începerea procesului de votare au fost sesizate 2 posibile incidente electorale, care, ul

Până la 16.00, doar 500.000 de tineri au votat: „Nu se simt reprezentați”

Libertatea acum 52 minute
Din cei peste un milion de tineri până în 25 de ani care pot vota pentru prima dată la alegerile prezidențiale 2024, doar 500.000 și-au exercitat dreptul la vot. Faptul că unii dintre ei nu se simt reprezentați de politicieni este unul dintre motive

Israelul numește un apropiat al premierului Netanyahu în funcția de ambasador în SUA. Cine este Yechiel Leiter

Ziare.com acum 2 ore
Guvernul israelian a aprobat duminică, 24 noiembrie, numirea lui Yechiel Leiter, un apropiat al prim-ministrului Benjamin Netanyahu, drept ambasador al Israelului în SUA, potrivit Ministerului Afacerilor Externe, informează AFP. Leiter urmează să-şi

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/3°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°