Efervescenţa democratică din PSD este aproape fără precedent. Niciodată până acum nu s-au vehiculat atât de multe (şi de diverse) opţiuni pentru conducerea formaţiunii (la ultimul congres, realegerea lui Geoană a fost o simplă formalitate).
Niciodată alegerile nu au fost precedate de campanii atât de înverşunate (pe fond) ca acum. Niciodată, parcă, autoritatea preşedintelui în funcţie nu a fost contestată atât de categoric. Şi, mai ales, niciodată nu au emanat atât de multe idei şi poziţii de la baza partidului - activul local.
Cei mai puţini familiarizaţi cu specificul democraţiei interne de partid ar fi tentaţi, poate, să spună: e foarte bine că sunt mai mulţi candidaţi! Vor avea prilejul să-l aleagă pe cel mai bun!
Situaţia este niţel diferită: aici nu electoratul tradiţional, cel obişnuit, trebuie convins, şi nu acesta va depune în urne, pe 21 Februarie, buletinul cu candidatul preferat. De data aceasta avem de-a aface cu o masă electorală specializată. E vorba despre activul de partid, despre cei implicaţi în structurile organizatorice ale partidului, cei asupra cărora rezultatul final va avea efecte directe. Activul judecă votul prin prisma intereselor personale sau de grup. Aici, mai debgrabă decât în alegerile obişnuite, voturile pot fi dirijate. Într-o măsură mai mare sau mai mică. Realitatea va fi pe undeva pe la mijloc, între opţiunea dictată de propria conştiinţă sau propriul interes şi acela al structurii de bază din care face parte alegătorul respectiv, al cărui viitor depinde de atitudinea celor de pe scara ierarhică.
Indiferent câţi candidaţi şi-au anunţat deja intenţiile - unii vor păstra surpriza pentru ajunul Congresului - lupta va fi una strânsă şi se va da între cel mult trei candidaţi cu şanse. Prima şansă rămâne în posesia lui Geoană care, ca orice preşedinte în exerciţiu, pleacă din pole-pos
