Relaţiile bazate pe iubire şi sinceritate sunt o specie aparte, precum bijuteriile rare, animalele pe cale de dispariţie, fauna protejată şi copiii cu IQ nesimţit.

Pentru oamenii ăştia, amorul nu e ca la noi, la restul, ci mult mai profund. Mai caracterizat de principii care n-ar avea legătură cu sexul maniacal, idiotic, repetitiv, compensatoriu, sălbatic, rutinier şi zoios cum e la noi, la ăştia mai lipsiţi de cuviinţă. Chiar şi reproducerea, deşi se petrece pe calea îngemănării vaginale a fluidelor productive masculine cu mărgicile roditoare feminine, ai zice că tot niţel mai stropită cu spirit divin pare decât habituala împreunare mecanică a trupurilor de sexe diferite încolăcite întru însămânţarea vinovatei femei de către izbăvitorul bărbat.

Persoanele mânate de sentimente de iubire dintr-asta cristalină se pot lesne remarca în noianul de barbari amoroşi chiar şi prin aspectul exterior. Chipurile le sunt lipsite de încrâncenarea roboţeilor în zbaterea cu cele zilnice, cu frustrări, dezamăgiri şi alte episoade telenovelistice în care el se culcă cu prietena ei cea mai bună ori cu colega de birou cu care lucrează la o prezentare pentru un client important ori în care ea pur şi simplu a dezvoltat intoleranţă la soacră-sa precum alţi năpăstuiţi au dezvoltat intoleranţă la lactoză.

Ochii le sunt deci senini ca o zi de primăvară, iar tenul e curat şi proaspăt ca laptele de măgăriţă, căci pustulele acneice au şi ele demnitatea lor.

Oamenii ăştia neobişnuiţi şi-au clădit legăturile spirituale numai şi numai pe altarul sincerităţii. Adică, domnule, la ei nu-ncape îndoială şi nu-i cu dus şi-ntors. Ori te iubeşti până la moarte şi apoi vrei, nu vrei, scrâşneşti din dinţi pân' se stinge lumina, ori mai bine scuipi în piept şi te dai trei paşi înapoi. Nu-i ca la noi, la scârbavnicii care azi ne declarăm jurăminte cu gurile p