Privesc de câteva minute și mă tot minunez. Și mai dau odată ”replay”. Nu, nu sunt un pasionat al filmelor Local Kombat. Dar bătaia pe care i-o administrează șoferul de RATB pasagerului care și-a permis să-i atragă atenția să conducă mai încet pare desprinsă din scenariul unei comedii negre de Oscar.

Și mai citesc pe realitatea.net că anterior i se adresase unei doamne din același autobuz cam așa: ”Femeie, cred că te mănâncă dantura!”.

Și uite așa mi-am reamintit de ce am fobie de București. Prietenii mei din Capitală pot depune mărturie că nu e vorba de eterna poveste București vs. Provinci. Mitici vs. Ardeleni. Pur și simplu am eu o sensibilitate mai mare la anumite momente. Unde mai pui că mai toate mi se întâmplă doar mie. Câteva exemple (alese absolut aleatoriu)

Momentul 1. Simfonia prostiei

Prin vara lui 2007. Cobor din hotelul Tullip Inn de pe Bulevardul Decebal. În intersecția din fața hotelului o mașină încearcă să treacă pe galben, dar și alții se grăbiseră să pornească de la stop, astfel încât e nevoit să oprească. Modul în care oprește îi blochează însă pe cei care ar avea liber să o ia la dreapta. Reacția la prostia șoferului? O înjurătură? Un claxon scurt? Ar fi prea puțin!

Nu unul, nu doi, nu trei, ci vreo cinci-șase șoferi din spate se împlântă în claxoane. Și așa rămân timp de două-trei minute, când se face din nou verde și șoferul vinovat poate să plece. Până în ziua de azi n-am găsit o explicație: exceptând iritarea celor de pe trotuar, a celorlalți șoferi și a locatarilor din blocul de peste drum oare ce rezultat a mai fi avut acel muget prelungit de claxoane?

Momentul 2. Cartea Junglei

Noiembrie 2009. Mă apropii de Bucureşti, cu mașina, noaptea. Lucru pe care îl simt încă de pe Valea Prahovei, unde câţiva şoferi destoinici s-au gândit că dacă nu trag pe stânga imediat ce apar ei în spatel