- Comentariu - nr. 476 / 6 Februarie, 2010 Constat, cu multa amaraciune si tristete, ca tot mai des ne este dat, in ultima vreme, sa traim adevarul din obisnuita spusa despre bolovanul aruncat in balta, de un zarghit, dupa care sar sa-l scoata o suta de destepti. Ar fi amuzant, daca nu ar fi de plans, cand auzi de propuneri, care de care mai caraghioase, ale unor ciocoflenderi, luate in serios tocmai de unii oameni de la care nu te asteptai. Propunerea de canonizare a poetului national Mihai Eminescu, Inaltul Domn al Limbii Romane, este una dintre ele, venind din partea unui domn, Alexandru Tene, cica presedinte al Ligii Scriitorilor? Care "liga", te intrebi? Care nu exista? Care era, de fapt, argumentul conform caruia "Luceafarul" trebuie sa devina, sa zicem, Mihai Eminescu cel Mare si Sfant? Drept pretext a fost folosita canonizarea lui Stefan cel Mare! Daca domnul Moldovei a devenit si Sfant, de ce nu ar fi, tot Sfant, si Eminescu? In cazul lui Stefan cel Mare, care a domnit 47 de ani, ridicand biserici dupa fiecare batalie, devenit si Sfant, unii, chiar istorici de seama, au avut obiectii la canonizarea lui, invocand cuvintele cronicarului, despre domnul "manios" care "degraba varsa sange nevinovat". Asadar, eu n-am sa judec decizia nimanui, crestin fiind si cu credinta in Dumnezeu ma supun Parintelui Indurarilor. Cred, insa, ca Eminescu trebuie sa ramana Eminescu, sa fie citit si, mai ales azi, inteles ca Inalt Domn al Limbii Romane! Sa ramana "sfantul nostru din cuvinte"! Sa fie "Omul deplin al culturii romanesti", dupa Constantin Noica. Pentru ca, astfel continuand, vorba unui coleg de la Radio Romania Actualitati, s-ar putea ca, azi-maine, sa auzim propuneri trasnite privindu-i pe Traian cel Bun, Boc cel Mare, Geoana cel Sfant, Preacurata Elena, Cuviosul Becali etc. Scuzati, va rog, comparatiile! Ce a devenit si mai suparator este faptul, nepastrand distan