„Dragi români, Suntem un grup de europeni foarte încântaţi de îngrijirile pe care le primim din partea medicilor veniţi din România. Vrem să vă mulţumim pe această cale pentru faptul că aţi şcolit doctori atât de buni care acum au grijă de noi.”
Textul anterior este doar un exerciţiu de imaginaţie. Nu ştiu şi nu cred că vreun român a primit până acum o astfel de scrisoare drept mulţumire pentru faptul că a plătit din puţinul său la şcolirea atâtor medici plecaţi peste hotare.
Darnic din fire, până să apuce să-i ajute pe năpăstuiţii din Haiti sau din alte zone calamitate, fiecare român plătitor de taxe contribuie la un altfel de ajutor: cel destinat sănătăţii europeanului comunitar care acum beneficiază de ştiinţa medicilor şi asistenţilor emigraţi. Iar pe el, românul care ani de-a rândul şi-a adus conştiincios contribuţia la bugetul statului pentru ca viitorii sanitari să poată învăţa gratuit, nu mai are acum cine să-l îngrijească. Altfel spus, de investiţia făcută de fiecare salariat român se bucură italianul, spaniolul, francezul, neamţul şi oricine are suficientă minte încât să răsplătească ştiinţa medicală la justa ei valoare.
De vreo trei ani, suntem mai puţini cu vreo 5.000 de medici şi cam tot atâţia asistenţi. Specialişti în terapie intensivă, urgenţă, medicină de laborator, radiologie, psihiatrie, chirurgie, pediatrie, ginecologie sau în stomatologie. Oameni care au muncit din greu ca să capete experienţă, care aici sunt plătiţi mai prost decât sculeri-matriţerii, dar care în Vest primesc salarii de cinci ori mai mari. Iar noi plătim în continuare şcolile care scot pe bandă rulantă medici şi asistenţi pentru alţii. În final, bolnavi, săraci şi uitaţi, aşteptăm măcar un „Mulţumesc, România!"
