Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tramudana „Nu am sa va dau azi nici macar apa"

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 6 februarie 2010 ·

Cheltuielile de protocol ale primăriei, în sfârşit votate Apa, cafeaua, fursecurile, şerveţelele, paharele şi zahărul pentru cele trei cabinete ale primarului şi celor doi viceprimari, plus cele pentru protocolul de la Consiliul Local pe tot anul 2010, estimate la 69.948,47 lei, cu TVA, au fost aprobate ieri, în unanimitate de aleşii locali.

Hotărârea privind aprobarea unor cheltuieli de reprezentare şi protocol pentru 2010 a fost amânată de pe ordinea de zi, în şedinţa de anul trecut, după toanele primarului care, nemulţumit de rezultatul alegerilor la prezidenţiale şi neţinând cont de faptul că anii trecuţi protocolul a fost votat înaintea bugetului local a ordonat să amâne discuţia până în ianuarie. Fapt pentru care ieri, la şedinţa de Consiliu Local, aleşii locali dar şi cei prezenţi, funcţionari din primărie dar şi presa au stat „pe uscat". „Azi (n.r. ieri) nu am nimic să vă dau, nici măcar apă", a declarat Liviu Tramudana, purtătorul de cuvânt al primăriei.

Potrivit anexei nr.1, pentru cabinetul primarului vor fi folosiţi din bugetul local în vederea cumpărării produselor de protocol 24.844,8 lei, în vreme ce pentru viceprimarul Gabi Stan - 9.310,8 lei iar pentru Decebal Făgădău - 8.912,4 lei. De asemenea, în ce priveşte produsele de protocol necesare ocaziilor deosebite de peste an - gen acţiunile de sărbătorire a persoanelor care împlinesc 80 de ani ori a celor care aniversează 50 de ani de căsnicie - municipalitatea are alocaţi 21.435,12 lei iar pentru şedinţele de Consiliu Local Municipal - 2.949,6 lei.

Cheltuielile de protocol ale primăriei, în sfârşit votate Apa, cafeaua, fursecurile, şerveţelele, paharele şi zahărul pentru cele trei cabinete ale primarului şi celor doi viceprimari, plus cele pentru protocolul de la Consiliul Local pe tot anul 2010, estimate la 69.948,47 lei, cu TVA, au fost aprobate ieri, în unanimitate de aleşii lo

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim ar putea crește de anul viitor. Care sunt condițiile

Adevarul acum 29 minute
Guvernul trebuie să ia o decizie până la finalul anului privind salariul mediu brut. O lege care transpune o directivă a UE obligă la majorări anuale, în funcție de evoluția indicatorilor sociali, economici și financiari.

Ministerul Educației: Nu scad salariile, e un calcul unitar al sporului de suprasolicitare psihică

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Educației răspunde marți unei adrese a federațiilor sindicale, în care se menționează că „se înregistrează o diminuare a salariilor care se cuvin personalului didactic de predare și personalului didactic de conducere, de îndrumare și cont

Tradiții și superstiții de Sfânta Parascheva 2025. Puterea Acatistului pus pe 14 octombrie

Cancan acum 3 ore
Pe 14 octombrie, Iașiul se transformă într-un adevărat centru de pelerinaj, atrăgând credincioși din întreaga țară și chiar din alte state ortodoxe. Este ziua în care se sărbătorește Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, ale cărei moașt

Donald Trump a confirmat vizita lui Volodimir Zelenski la Casa Albă

Adevarul acum 4 ore
Donald Trump a confirmat, luni, că îl va primi pe Volodimir Zelenski la Casa Albă, la sfârşitul acestei săptămâni, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice a Ucrainei și al negocierilor privind sprijinul milit

CNA îi cere președintelui Nicușor Dan includerea educației media în Strategia Națională de Securitate

Gandul acum o ora
Consiliul Naţional al Audiovizualului i-a transmis o solicitare oficială preşedintelui României, Nicuşor Dan, prin care cere includerea educaţiei media ca pilon în viitoarea Strategie Naţională de Securitate. CNA, prin solicitarea trimisă președinte

The Cure și twenty one pilots sunt headliners la Electric Castle 2026

HotNews acum 3 ore
Electric Castle anunță artiștii ce sunt cap de afiș pentru vara 2026: twenty one pilots și The Cure sunt confirmați pentru ediția ce va avea loc între 16 și 19 iulie, la Bonțida. Abonamentele sunt disponibile pe electriccastle.ro, la un preț special

Cine este propunea PAS pentru funcția de premier al Republicii Moldova / Viitorul prim ministru vine din mediul privat

HotNews acum 11 minute
Omul de afaceri Alexandru Munteanu, în vârstă de 61 de ani, urmează să fie propus pentru funcția de premier al Republicii Moldova de către Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiunea care deține majoritatea în Parlament. Anunțul a fost făc

Iași Zeci de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale la pelerinajul Sfintei Parascheva

Ziua Constanta acum o ora
Douăzeci și șapte de pelerini au avut nevoie de asistență medicală în ultimele 24 de ore la Punctul medical amenajat la Mitropolia din Iași, pe parcursul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, potrivit surselor citate de stiripesurse.ro. În interva

Pompeii, în expoziţie la Muzeul de Artă Timișoara

Timpolis acum o ora
Muzeul de Artă Timişoara. Sursă foto: Art Encounters La finalul lunii noiembrie, Muzeul Naţional de Artă Timișoara va găzdui una dintre cele mai ambițioase expoziții ale anului 2025: Fragilitatea eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi. E

Primăria Capitalei vrea să interzică circulația mașinilor de marfă și de curierat în anumite intervale orare. Ție cum ți se pare acest proiect?

Gandul acum o ora
Primăria Municipiului București a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre privind reglementarea programului orar de desfășurare a activităților de aprovizionare, de curierat și celor specifice de salubrizare pe teritoriul Municipiului Buc

Vremea

București
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

10°/13°
joi

10°/14°
vin.

9°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

7°/12°
mie.

7°/12°
joi

8°/14°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

13°
mar.

9°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/13°
vin.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

5°/13°
mie.

6°/13°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

7°/14°
joi

9°/17°
vin.

9°/15°