Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul mimează depolitizarea în deconcentrate

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 6 februarie 2010 ·

Premierul foloseşte parlamentul drept paravan, în condiţiile în care le va asigura oricum, prin ordonanţă, funcţiile directorilor din teritoriu numiţi pe linie de partid. Sursa: VLad Stănescu

Şefii politici rămân pe poziţii în instituţiile deconcentrate din judeţe, chiar dacă premierul Emil Boc a pozat ieri în promotorul unei legi care îi transformă în funcţionari publici. Legea lui Boc nu face decât să mimeze respectarea pa şilor indicaţi de Curtea Constituţională (CC) care a interzis modificarea statutului funcţionarului public prin ordonanţă.

În realitate, şansele ca actul normativ să fie adoptat în parlament şi promulgat de pre şedinte până pe 27 februarie, când actualii directori din teritoriu intră în ilegalitate, sunt cvasinule. În această situaţie, oficialii guvernamentali admit că îi vor salva pe directorii PDL şi UDMR tot printr-o ordonanţă de urgenţă, din start neconstituţională, în opinia judecătorilor CC. Când făcea o - poziţie, PDL era primul contestatar al politizării administraţiei.

Politrucii cu avize de funcţionari publici

Constrâns de CC, guvernul a aprobat ieri trimiterea în parlament, ca iniţiativă legislativă, a unui act care ar urma să-i transforme pe actualii directori coordonatori din deconcentrate în funcţionari publici cu statut special. Concret, actualii şefi - cei mai mulţi ai PDL - care nu sunt funcţionari publici, pot solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici avizul pentru acest statut.Condiţiile sunt minime: studii superioare şi 5 ani vechime.

Potrivit unor surse ministeriale citate de Mediafax, „cei care ocupă aceste funcţii vor continua să conducă temporar serviciul până la organizarea concursurilor definitive”, când tot ei vor deveni şefi. Surse din PDL au declarat pentru EVZ că şi în acest sistem condiţia obligatorie va fi recomandarea de la partid. Intrarea

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 10 minute
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 40 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia afirmă că drone ucrainene au atacat un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

News.ro acum 32 minute
Drone ucrainene au atacat duminică seara un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie, a declarat luni administraţia instalată de Rusia la centrala controlată de Rusia în Ucraina, relatează Reuters. „Inamicul a folosit trei vehicule

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum 32 minute
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 33 minute
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°