În primul an de clocot democratic, Partidul Liber-Schimbist apărea pe scena politică autohtonă pentru a le da curaj contemporanilor, sub deviza: „Caragiale e cu noi!”. Sursa: AgerpresSursa: Codrin Prisecaru
1 /.
După dispariţia tovarăşilor, n-a urmat doar epoca politică a domnilor. A mai fost o mână de „stimabili”, „onorabili” şi „venerabili”, demni urmaşi ai operei lui Ion Luca Caragiale. Partidul Liber-Schimbist (PLS) a fost un fenomen unic: s-a înfiinţat în urma unui manifest publicat în nou-creatul ziar „Libertatea”, pe 6 februarie 1990, de către caricaturistul Octavian Andronic, care pleda pentru necesitatea acestui „partid istoric” în vremuri de restrişte.
Partidul a avut filiale judeţene, a avut şi un organ de presă, intitulat „Răcnetul Carpaţilor” - după ziarul lui Caţavencu din „O scrisoare pierdută”. În fruntea PLS a fost ales - evident - un specialist în Caragiale, profesorul universitar Ştefan Cazimir. Care astăzi îşi aminteşte că din gluma lor serioasă a ieşit o campanie şi chiar un rezultat admirabil la primele alegeri din mai 1990.
PLS ocupa un loc în noul parlament, de la tribuna căruia liderul formaţiunii nu ezita să-şi recite - uneori la propriu, prin epigrame şi replici caragialiene - crezul politic umoristic şi nu numai.
PLS a adus în haosul din 1990, plin de termeni duri, titulaturile de „venerabil” sau „stimabil”, pentru politicienii agreaţi, şi pe cel de „reprobabil” celor din tabăra opusă. „Liber-schimbismul” de tip Caţavencu, străin sensului economic, făcea referire la salturile unora de la o extremă politică la alta. Se ofereau chiar titluri de „canguri” pentru cei mai spectaculoşi „săritori”. O poveste cu zâmbet care a durat până în 1992, odată cu introducerea pragului electoral de 3%, când PLS a intrat, cu demnitate în istorie.
STIMABILI ŞI ONORABILI LA TRIBUNĂ
@N_
