Uneori, realitatea stă drept sub nasul nostru, iar noi o căutăm la dracu-n praznic.
Am aşteptat o săptămână în banca mea. Am răsfoit presa, m-am zgâit la televizor, am colindat netul. Nimic. Linişte şi pace.
Nu c-aş fi eu prinţul fermecat cu „Cartea morţilor" sub braţ. Am pus în balanţă liberul arbitru al fratelui celui mai important om al ţării, am analizat şi eu, timid, dreptul omenesc de a spune nu, precum şi consecinţele mondiale ale celebrei năşii interlope şi am ajuns la o concluzie: cu botez sau fără, realităţii nu-i pasă de noi nici cât negru sub unghie. În schimb, am văzut altceva. Toată lumea flămândă de senzaţional scandalos a putut observat fără să remarce. Şi anume că Bercea Mondialu a umplut cristelniţa cu bancnote. Să-i fie bine copilului, să nu ştie ce-s sărăcia şi grijile. Ban la ban trage.
Prin urmare, dacă intri în viaţă învelit în hârtiile foşnitoare şi pline de semnificaţii, vei sfârşi, fericit, ghiftuit şi putred de bogat, pe un pat de bancnote. E dreptul Mondialului să acţioneze aşa - iar noi să-l privim de după ecran, cu balele curgând: „Mamă, ce de bani! Mamă, ce tare e Bercea Mondialu!" Sunt sigur că, în curând, cristelniţele din România se vor umple cu auret, platinătăţuri, pietricele cu sclipici, ori cheiţe năzdrăvane de Merţane. Pun pariu că s-a şi dezlănţuit concurenţa, cine înlocuieşte mai repede apa sfinţită cu chestii palpabile, conform principiului lui Arhimede.
O fi, numai că aici nu discutăm mentalitatea unui interlop foarte puternic, foarte bazat. Şi nici schilava autoritate românească, amestecată în ciorba cumetriilor reciproc protectoare (conform legii lui Ohm: eşti om cu mine, sunt om cu tine). Mi-a pierit orice iluzie din vremea în care un fost ministru de interne, Doru-Viorel Ursu, a participat la o căsătorie ţigănească (ilegală) dintre doi minori şi a chefuit cu spor, de era să-i ia foc călcâiele. @N_
