Cum doar posesia unui telefon mobil nu mai demonstrează un statut privilegiat în societate, aşa cum se întâmpla, de pildă, acum 10 ani, ca să-şi arate valoarea, pitziponcii şi pitzipoancele din toată lumea trebuie să caute un telefon care să îi reprezinte şi bineînţeles, cât mai high-tech - prin asta înţelegând să aibă posibilitatea să stocheze cât mai multe manele pe el, ca să aibă ce să asculte cu prietenii într-o lungă plimbare... cu tramvaiul sau autobuzul.
Ceilalţi pasageri vor "aprecia" faptul că le "înfrumuseţează" astfel plimbarea cu mijloacele de transport după o zi lungă de muncă. Şi dacă mai întâlnesc câţiva "fitzoşi" sau "fitzoase" care strâmbă din nas, nu-i problemă, oricum sunt "mai tari în gură" ca ei. Nimeni nu o să aibă tupeul să le reproşeze ceva. Riscă să fie scuipaţi, înjuraţi sau înghiontiţi. Toată lumea le ştie valoarea.
Mai mult decât atât, aşa sunt învăţaţi de mici. În clasa a II-a au avut primul telefon mobil şi, pentru că părinţii nu voiau să aibă cel mai "sărăntoc" copil din clasă, au cheltuit o sumă considerabilă pentru primul lor aparat de acest gen (banii de cărţi, cel mai probabil - care oricum ar fi stat degeaba în bibliotecă).
DE LA VERTU ÎN SUS
Sau în jos. Modelul şi producătorul nu contează foarte mult atâta timp cât telefonul are valoare - deci costă mult. Telefoane "business", de tipul Blackberry şi Nokia seria N, utile pentru verificarea mail-urilor de serviciu şi programare a întâlnirilor, ajung astfel pe mâna "foarte ocupaţilor" puşti de şcoală generală sau liceu. Nu contează că singura utilizare a acestor telefoane este datul de SMS-uri, a telefoanelor şi ascultatul de muzică (la căşti sau nu).
Preţul, de la 1.500 la 2.500 de lei. Dacă e roz, are strasuri sau e cât mai lucios, cu atât mai bine. Aşa că, dacă la 16-17 ani nu se pot lăuda cu capacităţi intelectuale deoseb
