Centrul de consultanta naturopata "Energy Plus" Bucuresti, tel. 021/316.43.92, 0733/35.40.00
Limfomul este o proliferare maligna in tesuturile limfoide, in particular in ganglionii limfatici. Limfoamele maligne includ doua categorii majore: limfom Hodgkin si limfoame non-hodgkiniene. Cauzele bolii nu sunt cunoscute, factorii favorizanti fiind infectiile virale (ex.: virusul Epstein-Barr, VHC sau HIV), bacteriene (ex.: Helicobacter pylori), deficitele imunitare congenitale sau dobandite (SIDA, boli autoimune), expunere indelungata la erbicide si pesticide.
Diagnosticul limfoamelor se stabileste pe baza biopsiei ganglionului sau a tesutului afectat, urmata de examenul histopatologic si imunohistochimic. Investigatiile hematologice, biochimice, imagistice completeaza diagnosticul si stadializarea limfoamelor.
Limfomul Hodgkin. Are localizare in special ganglionara, doar un mic numar fiind cu localizare extraganglionara. Prima manifestare a LH este adenopatia (inflamatia ganglionilor laterocervicali, supraclaviculari, axilari, mediastinali, abdominali). Pe masura evolutiei bolii, se formeaza blocuri ganglionare care produc compresii in mediastin sau abdomen, manifestate prin dispnee, disfagie, disfonie, icter mecanic, ocluzie intestinala, edeme. Alte simptome ale bolii Hodgkin sunt: febra, starile subfebrile, scaderea in greutate, paloarea, transpiratiile nocturne, pruritul si infiltratiile locale, anemia, oboseala, hematoamele, durerea la nivelul ganglionilor limfatici dupa consumarea de alcool, neuropatiile.
Limfomul Hodgkin apare mai frecvent intre 15 si 35 de ani si peste 55 de ani. Membrii de familie, in special fratii si surorile unei persoane cu limfom, pot avea un risc crescut de a dezvolta aceasta boala. Boala Hodgkin are un prognostic mai bun fata de limfoamele non-Hodgkin, datorita raspunsului mai bun la tratament.
Tratamentul a