Edilul oraşului Cernavodă, Mariana Mircea, şi-a demonstrat înclinaţiile artistico-dramatice în faţa unei ţări întregi, după ce televiziunile au preluat filmuleţele de pe internet în care interpreta „La Traviata".
Puţini ştiu însă, că Marianei Mircea nu îi plac doar ariile de operetă, ci şi poeziile. Fire sensibilă, social-democrata a recitat pe o scenă din Cernavodă, cu ocazia Revelionului 2008 - 2009, o poezie-pluguşor, ale cărei versuri au anticipat situaţia delicată în care ea se află în prezent. Filmuleţul poate fi găsit cu uşurinţă pe www.youtube.com. Cu alte cuvinte, Mariana Mircea şi-a prezis, la cumpăna dintre anii 2008 şi 2009, problemele pe care a început să le aibă în noul an, cu cei care au ales-o primar. Dar iată versurile recitate în chip de pluguşor de către Mariana Mircea, şi care, zugrăvesc atât de bine situaţia în care ea se află astăzi:
„Să devin primar am vrut/ Şase luni am tot luptat/ Şi la urmă-am câştigat/ Dar tot şase, mai apoi/ Am tras jugu¢ de la boi/ Din zori până-n noapte frate/ S-aducem binele-n cetate/ Să schimbi lumea nu-i uşor/ Chiar dacă munceşti cu spor/ Dar semne bune anul are/ Cernavodă e-n schimbare/ Şi în anul care vine/ Să vă fie numai bine/ Şi dacă n-o fi aşa/ Pe primar veţi înjura (...)". Acestea sunt urările pe care social-democrata le-a făcut cernavodenilor la început de 2009, încheind, cum se cuvine, cu un „La anu¢ şi la mulţi ani!". Nu ştim ce să spunem despre „jugu¢ de la boi", cert este faptul că foarte mulţi dintre locuitorii oraşului au luat de bun sfatul primăriţei din versul „Pe primar veţi înjura", care ilustrează cruda realitate. Reamintim faptul că peste 4.000 de cernavodeni au semnat în 2009 pentru convocarea unui referendum de demitere a primăriţei. Cifra este foarte aproape de numărul celor care au votat-o pe Mariana Mircea în funcţia de primar. Surse apropiate primarului din Cernavodă ne-au declara