Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Brigitte Bardot: „Sunt scârbită de cei care conduc România!”

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 februarie 2010 ·

Actriţa a acordat un interviu ziarului „Adevărul de seară” pe tema eutanasierii maidanezilor din Bucureşti.„Este o decizie laşă şi revoltătoare!” – aşa a catalogat actriţa, aprigă apărătoare a drepturilor necuvântătoarelor, planul autorităţilor române de a schimba legea pentru protecţia animalelor, astfel încât unii maidanezi să poată fi eutanasiaţi.

Citeşte şi:

Primarul Craiovei vrea să eutanasieze toţi maidanezii din oraş

La fix nouă ani după ce Traian Băsescu, pe atunci primar al Capitalei, s-a declarat de acord cu proiectul de eutanasiere a maidanezilor, dezbaterea a fost reaprinsă, marţi, de către prefectul Mihai Atănăsoaie. Şi de data aceasta, autorităţile susţin că ar trebui luată în calcul şi varianta eutanasierii, măcar a câinilor bolnavi. În 2001, cea care l-a înduplecat pe Băsescu să renunţe la ideea uciderii câinilor vagabonzi a fost Brigitte Bardot. A venit de două ori la Bucureşti, a trimis scrisori peste scrisori şi chiar a înfiinţat aici o filială a asociaţiei sale de la Paris, prin intermediul căreia a derulat numeroase programe.

Nu-l uită şi nu-l iartă pe Traian Băsescu

Nici acum, "prietena de la Paris" a câinilor vagabonzi bucureşteni, aşa cum a numit-o presa, nu a rămas năpăsătoare la vestea că maidanezii sunt ameninţaţi cu eutanasierea. "Eu am venit de două ori în România în ultimii ani, chiar dacă eu nu mă merg niciodată în străinătate. Atunci toată lumea mi-a făcut promisiuni frumoase, începând cu Traian Băsescu, dar cum m-am întors în Franţa, câinii au fost executaţi. Sunt scârbită de această ţară şi de cei care conduc România!", a declarat Brigitte Bardot pentru „Adevărul de Seară".

„E rândul românilor să se trezească!"

Întrebată dacă de data aceasta mai vrea să vină la Bucureşti, pentru a discuta faţă în faţă cu autorităţile despre „măsurile nepopulare" pe care sunt pe cale să le ia, actriţa ne-

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 2 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 24 minute
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum o ora
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Turul Franţei: Jonathan Milan a câştigat sprintul la finalul etapei a opta

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul italian Jonathan Milan s-a impus sâmbătă în etapa a opta a Turului Franţei, reuşind astfel prima victorie în Le Tour, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Știri România VIDEO. O femeie a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat!

Ziua Constanta acum 35 minute
O operațiune de salvare a fost finalizată cu succes astăzi, 12 iulie, de către salvamontiștii din Hunedoara, asistați de un echipaj al Inspectoratului General de Aviație (IGAV) Caransebeș. Intervenția a avut loc în Masivul Retezat, unde o persoană d

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 3 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 4 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°