Basarabenii, majoritatea absoluta, il pretuiesc inalt pe Basescu, nu pentru ca ar duce dorul unui presedinte autentic de Tara, ci pentru ca este primul sef al statului roman care, dupa al doilea razboi mondial, a avut curajul sa spuna deschis adevarul despre Basarabia.

Si la Bucuresti, si la Chisinau, si la Bruxelles. Nu poti maslui istoria la infinit: vine o zi cand intregul esafodaj de minciuni se prabuseste si adevarul iese la lumina. Basarabenii nu au fost nascuti in orfelinatele tariste sau sovietice. Ei au radacini stravechi si acte de identitate in hrisoave domnesti, cu mult inainte ca pretinsii lor parinti de la rasarit sa fi aparut pe lume. La fel, politicienii damboviteni ar fi bine sa nu se dea in spectacol cand e vorba de interesul national, ci sa constientizeze ca basarabenii, dupa abandonul rusinos din iunie 1940, si-au dus crucea prin gulagurile sovietice, incercand, intr-o singuratate cumplita, sa-si salveze limba, credinta si fiinta nationala. Basarabenii, impreuna cu fratii lor bucovineni, au dus jugul ocupatiei straine, fara sa li se ingaduie sa-si sprijine capul pe umarul statului roman comunizat. Pentru noi, singura mangaiere a fost "Tara noastra de dor, Romania eterna", credinta nestramutata in natiunea romana, in Eminescu, in Stefan cel Mare. Dupa decembrie 1989, basarabenii au asteptat de la seful statului roman, in primul rand, adevarul despre evenimentele tragice din iunie 1940, despre dezmembrarea Romaniei si a poporului roman, despre cedarea fara de lupte a Basarabiei si Bucovinei, impreuna cu peste 5 milioane de romani. Am mai asteptat ca seful statului roman sa nu execute comanda Moscovei, ci sa convinga Moscova sa renunte la ce nu-i apartine, sa ceara diplomatic Kremlinului sa abandoneze teoria stalinista ca moldovenii si romanii sunt doua natiuni diferite si vorbesc doua limbi diferite, sa participe in comun la taierea gard