Am trei prieteni nespus de dragi: Tanu, Pepe si Leon.

Prieteni buni intre ei si atasati de mine, pentru ca i-am ingaduit in casa si in viata mea. S-au cuibarit atat de bine in obiceiurile mele zilnice, incat nu mai pot lua nici o decizie fara sa ma gandesc si la ei, sau fara sa ma gandesc in primul rand la ei. Dar sa vi-i prezint si dumneavoastra, ca sa vedeti cu cine am eu de-a face.

Primul este Tanu, un motan batran, portocaliu, cu ochii verzi, si-atat de mare, ca atunci cand se aseaza intr-un fotoliu, nu mai incape nimeni pe langa el. Daca Tanu si-ar mai aduce aminte de prima zi petrecuta cu noi, nu cred ca ar putea spune prea multe lucruri, atat era de speriat. N-a vazut decat picioare si papuci, pentru ca n-avea curaj sa-si ridice capsorul cand ne apropiam de el. Dar el nu-si aminteste de asemenea nimicuri, este sub demnitatea lui de motan batran sa-si recunoasca momentele de slabiciune trecatoare. Cum si-ar mai infoia el coada, in fata matelor din vecini, daca s-ar afla cumva ca atunci cand l-am luat de la vechii stapani, trei zile a stat ascuns dupa dulap, plangand si suspinand? Acum are alte griji, mult mai importante, cum ar fi torsul in la minor, caci e stapanul locului privilegiat de langa cuptor, pe care il paraseste doar ca sa mai traga cate o raita in jurul casei, s-o salute pe Tita, pisica tarcata a vecinilor, si sa traga cu ochiul la cuiburile de randunele, asteptand sa vada miscare pe-acolo, pentru ca atunci stie ca nu mai e mult si vin zilele primaverii.

Tanu Al doilea prieten al meu e Pepe, un catel auriu, cu guler si plastron alb, de gala. E de talie mica, cu putin mai mare ca Tanu, cu care seamana la culoarea blanii si pe care-l respecta neconditionat, pentru ca are dreptul primului venit. Pepe a ajuns la noi printr-o intamplare trista: primul lui stapan s-a insurat, iar nevasta pe care a adus-o acasa n-a accept