Amatorii de senzaţii tari pe patru roţi şi fanii BMW au avut de ce să fie mulţumiţi week-end-ul trecut, când Poiana Braşov a fost gazda unui eveniment de marcă. Organizat în parteneriat cu Gazeta Sporturilor şi GSP TV, BMW X1 Live Tour a adus în faţa publicului larg, a clienţilor de marcă şi a dealerilor din ţară toate modelele prevăzute cu tehnologia xDrive.
Iar impresiile au fost pe măsură, deoarece aceste supermaşini au făcut spectacol în toată regula, pentru demonstraţiile de pilotat pe zăpadă şi la driftinguri fiind aduşi special piloţi din Germania de către constructorul bavarez.
Modelul după care s-a desfăşurat acţiunea a presupus ca locul de la volan să fie ocupat de unul dintre piloţii de meserie, în timp ce neiniţiatul avea să se aşeze în dreapta. Rezultatul n-a întârziat să apară: într-un spaţiu sigur, delimitat de marginile parcării de sub hotelul Alpin, s-au ţinut curse incredibile printre jaloane şi alte obstacole presărate de organizatori, spre deliciul tuturor celor prezenţi.
Cel mai important aspect sesizat a fost acela că tehnologia de vârf cu care au fost echipate maşinile (Seria 3, X1, X5 sau X6) şi-a făcut treaba din plin.
Duduind de sisteme electronice care însoţesc tracţiunea integrală, maşinile îţi dau în primul moment senzaţia că şi-ar pierde controlul atunci când sunt aruncate în viraje, pentru ca apoi să revină la trasa normală, o dată ce impulsurile computerului intră în pâine. Diferenţa este mare atunci când dezactivezi asistenţa electronică: maşina are un comportament mult mai apropiat faţă de ceea ce presupune un traseu virajat, dar senzaţia de siguranţă se diminuează.
"Sistemele electronice te ajută să rulezi în siguranţă şi îţi pot corija unele erori ivite din evitarea unui obstacol brusc, bruscarea volanului şi intrarea în derapaj, dar maniera preventivă de condus este cea m