Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România va absorbi 1,05 miliarde de euro până în noiembrie

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 6 februarie 2010 ·

Guvernul estimează că România va atrage 1,05 miliarde de euro până în noiembrie 2010 ca plăţi pentru proiecte derulate cu bani europeni în domeniile transporturi, mediu, competitivitate economică, dezvoltare regională, asistenţă tehnică, resurse umane şi îmbunătăţirea capacităţii administrative.

Sumele ar urma să provină de la Fondul European de Dezvoltare Regională (ERDF) şi Fondul de Coeziune (CF), potrivit unui document transmis de autorităţile române Comisiei Europene.

Autorităţile şi-au propus să atragă între ianuarie şi noiembrie 2010 aproape 272 de milioane de euro pentru sectorul transporturilor, 215 milioane de euro pentru proiecte de mediu, 213 milioane de euro pentru dezvoltare regională, 173 de milioane de euro pentru competitivitate economică, precum şi 6,1 milioane de euro pentru asistenţă tehnică.

De asemenea, autorităţile de la Bucureşti şi-ar dori ca România să ia în acest an fonduri europene nerambursabile de 149 de milioane de euro pentru dezvoltarea resurselor umane şi 22 de milioane de euro pentru îmbunătăţirea capacităţii administrative a instituţiilor publice.

Prognoza României privind sumele care ar urma să fie încasate pentru proiecte din aceste domenii este optimistă, în condiţiile în care, în primii trei ani de după intrarea în blocul comunitar, valoarea plătită efectiv de Comisie pentru proiectele aflate în curs de derulare este modestă, de numai 140,6 milioane de euro.

România a mai primit ca avansuri pentru programele aprobate 1,83 miliarde de euro, potrivit documentului. Plăţile în avans se fac în momentul aprobării programului, apoi au loc rambursări pe baza cheltuielilor certificate, urmând ca o plata finală să fie făcută la sfârşitul programului.

Miercuri, premierul Emil Boc a declarat că România va atrage anul acesta 4,3 miliarde de euro din fonduri europene, banii urmând să grăbească ieşirea din criză,

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 3 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 2 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum o ora
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum 30 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Avertizare meteo: Cod galben de caniculă în București și 6 județe. Temperaturi de 36°C duminică

Mediafax acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, alerta Cod galben de caniculă pentru duminică, între orele 12 – 21. Temperaturile vor ajunge la 35-36°C, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Zone

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum o ora
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 3 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 3 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Negrescu propune al patrulea pachet de măsuri: simplificare și fonduri europene

Mediafax acum o ora
România are nevoie de un stat puternic, dar eficient și modernizat. Menirea unui stat puternic este să asigure servicii de calitate pentru populație, de la protecție până la educație și sănătate, iar în același timp să corecteze discrepanțele între

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°