18 elevi constănţeni din totalul celor 537 de participanţi au obţinut premii la Olimpiada Naţională de Fizică ce a avut loc la Constanţa în perioada 1-6 februarie. Miruna Oprescu, elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic Ovidius a fost aleasă pentru Lotul Internaţional din Croaţia.
După numărul de premii obţinute, judeţul Constanţa se află pe locul II, iar după punctaje, pe locul V în topul judeţelor participante la faza naţională a olimpiadei de fizică. În schimb, valoarea premiilor încasate de micii fizicieni a fost extrem de mică.
Ocupanţii locului I au primit doar 120 de lei, premiul II - 90 de lei, premiul III - 60 de lei, iar pentru menţiune - 50 de lei. În schimb, elevilor le-au fost umplute pungile cu premii cu pliante despre Uniunea Europeană. La rândul lor, profesorii vor fi şi ei premiaţi în cadrul altei gale atunci când vor fi recunoscute meritele tuturor olimpicilor care s- au clasat pe primele trei locuri.
Recompensaţi cu o excursie în Franţa
Tinerii au captat atenţia a doi francezi, un ataşat cultural al Ambasadei Franţei şi un profesor al şcolii Politehnice din Paris, care au acordat unui număr de patru premianţi vacanţe de şapte zile în Franţa.
Conducerea Universităţii Ovidius le-a oferit diplome elevilor din cele şase judeţe limitrofe. Exemplul a fost urmat de Direcţia pentru Sport a Judeţului Constanţa, care a acordat elevului Mihai Popescu de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân un premiu special.
Un elev de clasa a VIII-a a obţinut punctaj maxim
Profesorii au răsplătit eforturile unui tânăr în vârstă de 14 ani care a reuşit să performanţa de a obţine anul acesta punctajul maxim la evaluarea lucrării.
Elev în clasa a VIII-a la Colegiul Naţional Nicolae Bălcescu din Brăila, Denis Turcu este dealtfel şi ocupantul locului I la categoria lui de vârstă. Denis spune că fizica mai are secret