Asia cea plină de arome... Un loc unde condimentele, fructele şi legumele exotice călătoresc pe apă, în bărci lungi şi zvelte. Un tărâm unde descoperirile culinare te însoţesc la tot pasul.
O dată cu răsăritul soarelui, „Piaţa plutitoare" de la Damnoen Saduak (una dintre cele mai ispititoare atracţii turistice ale Thailandei) se trezeşte la viaţă. Sute de bărci transformate ad-hoc în restaurante plutitoare. Munţi de ingrediente necunoscute, dar ale căror texturi, culori şi arome îţi lasă amintiri greu de şters.
Guşti din toate câte puţin, observi mişcările iuţi ale thailandezilor care prepară în faţa ta salate, supe, satay sau prăjiturele din făină de cocos, prăjite pe plită. Un copil îţi oferă seminţe de lotus, iar altul te îndeamnă să adulmeci parfumul celui mai proaspăt ghimbir. Încerci o limonadă sau un ceai cu ghimbir, băuturi care îţi pun sângele în mişcare şi energizează spiritul. Nu degeaba thailandezii spun despre această plantă-condiment că trezeşte focul din interior.
În general, asiaticii folosesc ghimbirul (nu trebuie confundat cu galangalul, foarte asemănător ca formă, dar nu şi la gust) pentru a atenua gustul peştelui sau al fructelor de mare. De altfel, este recunoscut pentru capacitatea sa de a modela arome. Se murează în oţet (se rade ghimbirul şi se lasă într-o soluţie de oţet din vin amestecat cu puţin zahăr) şi apoi este adăugat peste orez pentru a-l condimenta. Se fierbe în apă cu zahăr şi se adaugă peste boabe de fasole mung - iată un desert cel puţin neobişnuit.
Cel mai eficace tratament împotriva răcelii are la bază tot ghimbirul. Românii au învăţat şi ei să facă ceai de ghimbir, iar efectele se simt imediat. Germenii sunt înlăturaţi, iar organismul simte o plăcută senzaţie de căldură. De asemenea, previne indigestia şi măreşte efectele oricăror alte plante cu care intră în contact.
@