Odihna, consumul ridicat de lichide şi expectorantele sunt de obicei suficiente pentru a scăpa de tuse. De multe ori, bronşita nu este luată în serios decât atunci când ajunge în stadiu avansat, spun specialiştii. Îngrijirea medicală promptă reduce semnificativ riscul afectării plămânilor.
În 90 la sută din cazuri, broşita este cauzată de un virus şi apare după un episod de răceală sau de gripă. Tusea este primul semn că bronşita acută s-a instalat şi, în mod obişnuit, simptomul trece după două-trei săptămâni de la debutul bolii.
Pe de altă parte, bronşita cronică afectează în principal fumătorii şi se manifestă prin dureri în piept, respiraţie dificilă, febră, tuse productivă persistentă, cu spută de culoare galbenă, verde sau transparentă. Afecţiunea apare în episoade de câte trei luni, timp de cel puţin doi ani la rând.
„Bronşita acută este o boală infecţioasă produsă cel mai adesea prin inhalarea unui germen patogen. Boala apare ca urmare a expunerii la aerul rece, a scăderii imunităţii organismului, a tratametului incorect sau insuficient al unei viroze, dar mai ales din cauza ventilării insuficiente a încăperilor, fumatului şi poluării", spune Magda Ciobanu, medic specialist pneumolog la Institutul de Pneumologie „Marius Nasta" din Bucureşti.
Se tratează ca o răceală obişnuită
Specialiştii spun că bronşita acută se tratează ca o răceală obişnuită, prin odihnă suficientă şi prin consum ridicat de lichide. În cazul în care tusea afectează somnul, sunt recomandate şi antitusivele. Trebuie menţionat că, în general, antibioticele nu sunt indicate în tratamentul bronşitei decât în cazul în care medicul suspectează prezenţa unei infecţii bacteriene.
Bronhodilatatoarele uşurează respiraţia
Persoanele care suferă de bronşită cronică trebuie să evite factorii iritanţi precum fumatul, praful şi poluarea. Pentru a reduce simptomele,