Cand a fost creata, acum 20 de ani, enclava ruseasca din Moldova, Uniunea Sovietica nu disparuse si Moscova credea ca mai poate sustine economic, cu politica sovietelor, enclave separatiste pe teritoriul uniunii in scopul controlului asupra fostelor republici componente. La doua decenii de atunci, Rusia nu mai are nici suflu si nici resurse financiare pentru sustinerea regimului de la Tiraspol.
Declansata in septembrie 1990, sub pretextul rusilor din estul Moldovei de a face parte dintr-un stat roman unit, criza transnistreana avea toate sansele sa se permanentizeze si sa se solidifice urmand traseul deja patentat in Kosovo. La baza acestui act de secesionism a stat mentalitatea imperiala cu care au fost obisnuiti rusii, dorinta lor de nu fi sub "stapanirea" nimanui, dar sa stapaneasca pe toti. In plus, rusii transnistreni au identificat cu corectitudine ceea ce Voronin (el insusi transnistrean) nu ar recunoaste in ruptul capului: ca moldovenii sunt romani.
Plecati la drum cu sprijinul direct si fatis al Mosccovei, folosindu-se de bratul inarmat al Armatei a XIV-a, transnistrenii aveau toate atuurile pentru a-si consolida o statalitate nerecunoscuta de nimeni "de jure" dar foarte activa "de facto". Ca Rusia nu avea nici un gand de a anexa sau de a "elibera" regiunea transnistreana era clar. De asemenea, era clar ca aceasta constructie nu avea cum sa fie sustenabila din punct de vedere economic ci era doar o enclava politica incropita pentru aducerea la ordine a Moldovei si determinarea unui comportament identic cu cel al Armeniei sau Belarusului. Un fel de cui al lui Pepelea folosit cu mare arta de Moscova.
Ce se schimba la est de Nistru?
Evolutia politicii de la Tiraspol dublata de efectele vizibile ale crizei, arata ca lucrurile incep sa se modifice la est de Nistru. Nucleul dur al separatistilor, in exclusivitate ceta
