Un căţeluş cu probleme de sănătate are nevoie nu doar de atenţie specială, ci şi de o dietă personalizată. Tocmai de accea, specialistul Libertăţii, medicul veterinar Liviu Harbuz, spune că dacă ai un căţeluş bolnav, cel mai bine ar fi să îi găteşti mâncarea chiar tu, în casă. Cea care vă învaţă cum să pregătiţi gustările sănătoase este Ama Petritan, proprietara primei patiserii pentru câini din România.
Timişoreanca Ama Petritan, în vârstă de 26 de ani, a început să gătească pentru pudelul ei Aldo în urmă cu trei ani, când acestuia i s-au descoperit probleme la rinichi. “Sfaturile doctorilor m-au determinat să introduc în dieta lui Aldo tot mai multe produse naturale: făină integrală, cereale, banane, carne fiartă, iar efectele au început să se vadă imediat: avea mereu poftă de mâncare, era mai energic, blăniţa îi strălucea datorită cerealelor şi alunelor, iar respiraţia urât mirositoare am alungat-o cu biscuiţii cu mentă şi cu pătrunjel”, spune Ama, mulţumită. În plus, medicul veterinar Liviu Harbuz vă sfătuieşte să alegeţi cu grijă ingredientele: “Pentru astfel de biscuiţi, folosiţi doar produse naturale, fără aditivi, sare şi zahăr”.
Toată experienţa Amei a fost notată minuţios într-un jurnal pe internet, iar pentru că oamenii o căutau să-i ceară sfatul, de curând şi-a deschis şi prima patiserie pentru căţeluşi din ţară. Pentru comenzi, puteţi accesa site-ul biscuitii luialdo.blogspot.com.
Aşa se fac biscuiţii cu unt de arahide
Ama vă recomandă:
Biscuiţi cu banane şi ovăz
Se fac din: banane, făină integrală, fulgi de ovăz, ouă, lapte În magazinul Amei: 150 g = 8 lei
Bomboane de brânză şi alune
Se fac din: brânză dulce, făină, pătrunjel, ulei, alune de pădure, lapte În magazinul Amei: 200 g = 11 lei
Biscuiţi din carne de pui şi mazăre
Se fac din: carne de pui, făină integral