Politia Statiunii Sovata a fost sesizata, miercuri, 3 februarie, cu privire la comiterea unui furt din incinta unei societati comerciale, iar despre posibilii autori ca au fost retinuti de catre paznicii societatii. La fata locului s-a deplasat echipa operativa din cadrul Politiei Statiunii Sovata, care a identificat doi tineri în vârsta de 20, respectiv 22 ani, domiciliati în comunele Chibed si Sarateni, ambii angajati ai firmei. Acestia, aflându-se în timpul serviciului au sustras din incinta societatii doua motofierastraie. „În urma cercetarilor efectuate s-a reusit documentarea si probarea activitatii infractionale în alte doua furturi din acelasi loc, comise de catre cei doi în decursul anului 2009. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 21.000 lei, fiind recuperat în proportie de 90%. Cercetarile în cauza sunt continuate de catre lucratorii Formatiunii de Investigatii Criminale Sovata, sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infractiunii de furt calificat, faptuitorii fiind cercetati în stare de libertate”, a declarat comisar de politie Livia Popa, purtator de cuvânt al Inspectoratului de Politie Judetean Mures.
Politia Statiunii Sovata a fost sesizata, miercuri, 3 februarie, cu privire la comiterea unui furt din incinta unei societati comerciale, iar despre posibilii autori ca au fost retinuti de catre paznicii societatii. La fata locului s-a deplasat echipa operativa din cadrul Politiei Statiunii Sovata, care a identificat doi tineri în vârsta de 20, respectiv 22 ani, domiciliati în comunele Chibed si Sarateni, ambii angajati ai firmei. Acestia, aflându-se în timpul serviciului au sustras din incinta societatii doua motofierastraie. „În urma cercetarilor efectuate s-a reusit documentarea si probarea activitatii infractionale în alte doua furturi din acelasi loc, comise de catre cei doi în decursul anului 2009. Prejudiciul cauzat este de