Dacă Viktor Ianukovici va câştiga alegerile de azi, patronul de la Şahtior va deveni cel mai influent om al ţării. Sursa: Octavian Cocoloș
Rinat Ahmetov (43 de ani), patronul echipei de fotbal Şahtior Doneţk, are mari şanse să conducă Ucraina din umbră, începând de săptămâna viitoare. Azi, ţara sa îşi va stabili noul preşedinte, după al doilea tur de scrutin, iar în topul preferinţelor alegătorilor se află Viktor Ianukovici, nimeni altul decât omul pe care patronul lui Mircea Lucescu l-a promovat în politică.
Ahmetov i-a deschis uşile lui Ianukovici în lumea bună în 1997, când actualul candidat la preşedinţia Ucrainei era un anonim. În acel an, datorită lui Ahmetov, Ianukovici a fost „uns” guvernator al regiunii Doneţk.
A investit 30 de milioane de dolari într-un partid
Identificat în anumite sfere ucrainene drept liderul „mafiei din Doneţk” (a fost scrisă şi o carte pe această temă, „Mafia din Doneţk”), Ahmetov a preferat să nu candideze oficial la o funcţie supremă şi să-şi găsească „locotenenţi” de nădejde, cum ar fi Ianukovici.
În 2005, patronul Şahtiorului a fost hăituit de autorităţile de la Kiev, fiind acuzat de fapte criminale la sfârşitul anilor ’80. A stat o perioadă scurtă în Germania, în vreme ce transportoarele blindate şi mascaţii i-au răscolit casa din Doneţk.
Sursele EVZ din Ucraina spun că Ahmetov ar fi finanţat campania pentru prezidenţiale a lui Ianukovici în 2004 cu patru milioane de dolari, fără succes însă.
În urma eşecului, cei doi s-au certat, mai ales după ce Viktor Iuşcenko, preşedintele în exerciţiu al Ucrainei, ar fi fost la originea acelui asalt al mascaţilor la casa oligarhului. Iuşcenko ar fi fost supărat că Ahmetov nu l-a sprijinit pe el la alegerile din 2004, ci pe învinsul lui.
Reîntors din Germania, Ahmetov a investit masiv în pa