Decenii la rând s-au războit clanurile celtice Leinster şi Ulster. Atracţia pentru putere şi pământ a făcut aceste neamuri să uite ce înseamnă prietenia. Conducătorii celor două clanuri pier întruna din nesfârşitele lor lupte, iar oamenii lor rămân să moştenească şi să împartă o ţară - Insula de Smarald - în ruină. Speranţa împăcării dintre clanurile Leinster şi Ulster renaşte o dată cu instalarea la putere a noilor conducători. Pacea va domni din nou pe Insula de Smarald.
Aceasta este povestea spusă prin muzică şi dans în spectacolul "Rhythm of the Dance", prezentat de Compania Naţională de Dans a Irlandei la 7 februarie, de la 19:30 la Sala Palatului din Bucureşti. Show-ul din această duminică încheie miniturneul susţinut de irlandezi în România, la Craiova, Cluj, Sibiu şi Bucureşti. Este al 11-lea an de reprezentaţii pentru spectacolul companiei de dans "Rhythm of the Dance".
De la debutul din anul 1999, evenimentul a fost urmărit de peste 3 milioane de spectatori din peste 33 de ţări, fiind unul dintre acele show-uri care au deschis o nouă eră în lumea spectacolului. Muzică plină de sonorităţi extravagante, dansuri captivante, sincronizare perfectă între numeroşii dansatori aleşi pe sprânceană, toate se regăsesc în reprezentaţia de două ore, a cărei coregrafie este semnată de Marc Tynan, cel care a realizat şi coregrafia mai multor spectacole susţinute de celebrul Michael Flatley. Show-ul este asemănat unei poveşti vechi "de mii de ani", jucate pe o scenă modernă.
Recitalul de muzică şi dansuri irlandeze "Rhythm of the Dance" este cel de-al doilea eveniment din cadrul proiectului "Artă contra drog" 2010, iniţiat de Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului, Asociaţia Culturală de Teatru, Muzică şi Film "Dracula" şi Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România. Decenii la rând s-au războit