PDL a solicitat conducerii Parlamentului constituirea comisiei pentru revizuirea legii fundamentale, care ar putea să-şi înceapă activitatea peste două săptămâni. Reducerea numărului de parlamentari, clarificarea drepturilor preşedintelui şi reorganizarea administrativă sunt doar câteva dintre ideile partidelor pentru modificarea Constituţiei.
În perspectiva revizuirii actualei legi fundamentale, democrat-liberalii şi-au fixat ca ţintă punerea în practică a rezultatului referendumului iniţiat de preşedintele Traian Băsescu. „Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari de la 471 la 300 nu sunt chestiuni de negociat pentru PDL. Nici celelalte partide nu ar trebui să aibă nimic împotrivă. Avem un referendum validat de români pe această temă!", a explicat preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase (PDL).
Potrivit acesteia, comisia de revizuire a Constituţiei ar putea să-şi înceapă activitatea peste două săptămâni, cu condiţia ca Birourile Permanente ale celor două Camere să decidă săptămâna aceasta constituirea forului parlamentar.
Prioritare pentru PDL sunt şi clarificarea relaţiilor dintre Parlament - Guvern - Preşedinţie, dar şi reorganizarea administrativă, prin redefinirea şi accentuarea rolului regiunilor. „Nu trebuie să uităm însă şi de concluziile comisiei prezidenţiale de analiză a legii fundamentale. Şi acestea trebuie discutate în Parlament", a mai arătat Anastase.
UDMR nu vrea prefecţi
Reorganizarea administrativă, cuprinzând şi limitarea puterilor prefectului sau chiar desfiinţarea acestei instituţii, clarificarea relaţiilor dintre puterile statului şi crearea unui sistem parlamentar bine definit sunt doar câteva dintre măsurile pe care UDMR le-ar vrea oglindite în viitoarea Constituţie.
„Noi am opta pentru o mai bună definire a atribuţiilor celor două Camere, pentru un sistem bicameral real, d