Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Măicuţele de la Allariz

Publicat in Jurnalul, duminică 7 februarie 2010 ·

Cândva doar un târg pitoresc, dar atât de frumos încât i s-a spus "cheia regatului Galiţiei", Allariz - localitate din provincia spaniolă Ourense - adăposteşte astăzi una dintre cele mai vechi mănăstiri ale Ordinului Sfintei Clara. Şi încă una înfiinţată de o regină.

În anul 1286, Viollante de Castilia făcea o donaţie importantă pentru ridicarea edificiului care avea să adăpostească de-a lungul secolelor mii de surori şi măicuţe.

Viollante de Castilia nu este însă singurul "os domnesc" legat de târgul galiţian. Se spune că aici, datorită frumuseţilor locului şi a proprietăţilor curative ale aerului, veneau să se odihnească, în Evul Mediu, regi şi regine, şi tot aici s-a întâmplat să se afle, când s-au pornit durerile facerii, şi mama regelui castilian Fernando al III-lea, cunoscut sub numele de Sfântul. Naşterea sa în aceste locuri minunate trebuie să fi determinat şi gestul reginei Viollante de a fonda o mănăstire la Allariz.

Fără a avea o valoare arhitecturală extraordinară, mănăstirea are însă o suprafaţă uriaşă, fiind descrisă ca "el mayor claustro de Galicia", unii spunând că ar fi şi "cea mai mare" (el mayor) din Spania.

REŢETA DE KIMBOS

Despre cei care şi-au perindat viaţa pe aici vreme de veacuri ştim astăzi relativ puţin. Există însă o cronică a evenimentelor importante, care menţionează vizita capetelor regale ale Spaniei şi faptul că măicuţele erau harnice şi pricepute. În majoritatea lor, documentele mănăstirii au fost confiscate în timpul secularizării, însă legendele şi cutumele s-au păstrat, duse mai departe din om în om.

Se ştie, de exemplu, că surorile din Ordinul Sfintei Clara obişnuiau să pregătească tot felul de dulciuri delicioase, de la cele mai simple până la cele mai rafinate. Pentru urechea noastră, numele lor sunt exotice: kimbos, canutillos, coquitos, tronco de Navidad, alf

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papua Noua Guinee: 2.000 de oameni au fost îngropați de vii de o alunecare de teren

HotNews acum o ora
Peste 2.000 de persoane au fost îngropate de vii de o alunecare masivă de pământ în Papua Noua Guinee săptămâna trecută, a anunțat luni centrul național pentru dezastre, în condițiile în care terenul periculos și dificultatea de a aduce ajutoare la

Al doilea cutremur în România, în câteva ore. Zona în care s-a simțit cel mai puternic

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunță că un nou cutremur slab cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni dimineaţa, 27 mai, la ora 7:16, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la adâncimea de 127,1

Poliţiştii fac zeci de percheziţii în dosare de evaziune fiscală şi spălarea banilor

Mediafax acum 40 minute
„Astăzi, 27 mai 2024, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, coordonează o amplă operaţiune de com

Arabia Saudită intenţionează să vândă acţiuni ale producătorului de petrol Aramco, cel mai devreme în iunie – surse

News.ro acum o ora
Arabia Saudită plănuieşte o vânzare de acţiuni de mai multe miliarde de dolari ale gigantului energetic Aramco, cel mai devreme în iunie, în ceea ce ar fi una dintre cele mai mari tranzacţii de acţiuni din regiune, au declarat două persoane care au

Excelență și inovație în tehnologie, centrate pe o echipă excepțională: MHP – A Porsche Company, de 10 ani în România

Wall-Street.ro acum o ora
MHP – A Porsche Company și-a deschis subsidiara din România în 2014, la Cluj-Napoca, centrul efervescent al IT-ului românesc. A crescut constant și sustenabil, de la an la an, având întotdeauna în centru principiul excelenței. Aniversarea de 10 ani

Zece morţi şi 39 de răniţi într-o coliziune pe o autostradă din sudul Turciei

News.ro acum 36 minute
Zece persoane au murit şi 39 au fost rănite duminică în sudul Turciei, după ce un autobuz interurban s-a ciocnit cu alte trei vehicule pe o autostradă principală, a anunţat ministrul de interne Ali Yerlikaya, relatează agenţia Anadolu. Autobuzul, ca

Zeci de medicamente neconforme în România. Comisia Europeană cere suspendarea autorizației de comercializare LISTĂ

Ziare.com acum 2 ore
Comisia Europeană a solicitat, vineri, statelor membre să suspende autorizaţia de comercializare pentru o listă de medicamente generice testate de compania indiană Synapse Labs, din cauza dovezilor insuficiente cu privire la fiabilitatea datelor de

Iranul intenţionează să crească producţia de petrol la 4 milioane de barili pe zi, potrivit agenţiei de presă Tasnim

News.ro acum 2 ore
Iranul a aprobat un plan de creştere a producţiei de petrol la patru milioane de barili pe zi, a relatat duminică agenţia de presă a ţării Tasnim, fără a furniza un interval de timp, transmite Reuters. ”Un consiliu economic condus de preşedintele in

Elon Musk plănuieşte construirea unui supercomputer xAI, potrivit The Information

News.ro acum 4 ore
Omul de afaceri american Elon Musk le-a spus recent investitorilor că startupul său de inteligenţă artificială xAI intenţionează să construiască un supercomputer care să alimenteze următoarea versiune a chatbotului său AI Grok, potrivit The Informat

Revoltele din Noua Caledonie: Starea de urgență va fi ridicată luni, aeroportul rămâne închis

HotNews acum 3 ore
​Starea de urgență din Noua Caledonie va fi ridicată, a anunțat președinția franceză, dar aeroportul internațional va rămâne închis până duminică, în ciuda unei diminuări treptate a tensiunilor, transmite France Presse. Pușcași marini din armata Fra

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

17°
lun.

10°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

12°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

20°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°