Banca centrală ia în calcul pentru acest an o creştere de 5% a tarifelor la gaze, de 4% la electricitate şi de 5,2% la energie termică. BNR anticipează o creştere a preţurilor la utilităţi de 5,6% în 2010. Banca Centrală estima în luna noiembrie scumpiri de de 2,7%. Isărescu ne îndeamnă la optimism.
Acciza la produsele din tutun şi nivelul preţurilor administrate sunt singurele care au clătinat planurile privind inflaţia ale băncii centrale. De altfel, în luna ianuarie creşterea preţurilor va fi impulsionată în proporţie covârşitoare de accize. Influenţele din această direcţie se vor simţi şi pe parcursul lui 2010.
„Estimăm un impact inflaţionist mai accentuat decât cel prevăzut anterior al majorării, la 1 ianuarie, a accizei la produsele din tutun, precum şi a proiectării unor creşteri mai accentuate ale preţurilor administrate", se arată în raportul BNR. În plus, mai pot urca - dar într-o mai mică măsură - preţurile la combustibil şi la unele mărfuri alimentare. Revenind la preţurile administrate, cu excepţia energiei termice celelalte scumpiri sunt cu mult peste estimările anterioare realizate de banca centrală.
„Faţă de proiecţia anterioară, în scenariul de bază curent se au în vedere pentru anul 2010 creşteri mai ample ale tarifelor la energia electrică şi gaze naturale, precum şi ale preţurilor medicamentelor". În 2011 medicamentele vor fi vârful piramidei scumpirilor, urmate de energia termică şi serviciile de apă, canal, salubritate şi transport. Preţurile la gaze se actualizează o dată la trei luni.
Un semnal clar în această privinţă vom avea în luna martie, când Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va decide preţurile de la întâi aprilie. Pe de altă parte, preţurile la energie electrică şi termică au urcat deja la începutul acestui an. O nouă scumpire la electricitate nu poate avea loc mai devreme de