Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EVZ, alături de consumatori

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 8 februarie 2010 ·

PROMISIUNE În noul său format, ziarul nostru va acorda un spaţiu mai generos cazurilor de protecţia consumatorului. Sursa: Hepta

Pagina de „Protecţia consumatorului” va fi, şi în noul EVZ, o zonă importantă a ziarului şi va avea mai multe apariţii într-o săptămână. La fel ca până acum, vom prezenta cazuri în care sunt încălcate drepturile consumatorilor şi ne vom implica activ pentru respectarea lor.

Ce putem face

Reporterii „Evenimentului zilei” care se ocupă de subiectele prezentate în paginile de „Protecţia consumatorului” pot doar să publice povestea dumneavoastră, să ceară punctul de vedere al părţii incriminate şi al specialiştilor în protecţia consumatorilor, dar nu ei sunt cei care pot da verdicte sau amenzi.

De asemenea, nu vă pot însoţi la procese sau să vă reprezinte prin avocaţi. Însă, împreună, putem lupta pentru mai multă civilizaţie între clienţi şi furnizorii de servicii sau de produse.

Cum ajunge un caz în ziar

De fiecare dată când vă simţiţi nedreptăţiţi, de fiecare dată când con si deraţi că nu v-au fost respectate drepturile de consumator, scrieţi-ne la consumator@evz.rosau pe adresa Dimitrie Pompeiu, nr. 6, sector 2, Bucureşti.

Pentru ca un caz să ajungă în ziar, este nevoie să ne furnizaţi toate detaliile, astfel încât povestea să fie corectă şi completă. Dacă alegeţi varianta reclamaţiei prin e-mail, aveţi grijă să furnizaţi un număr de telefon la care veţi fi contactaţi în cel mai scurt timp.

În plus, pentru ca povestea să fie publicată e bine să ne tri miteţi copii (nu acte originale!) după toate documentele care pot întări spusele dumneavoastră.

Cablu TV şi asigurările, cele mai reclamate

De la debutul paginii de „Protecţia consumatorului”, în urmă cu mai bine de un an, cele mai multe reclamaţii primite de la ci

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 4 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 43 minute
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 5 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum 36 minute
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 3 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum o ora
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 4 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 6 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°