In urma cu peste 20 de ani, Romania era unul dintre cei mai mari producatori de carne de porc din Europa. Astazi, desi industria s-a micsorat considerabil, avem sansa sa o redresam, cred specialistii internationali, chiar daca drumul va fi lung si anevoios.
Inainte de 1989, Romania crestea aproximativ 18 - 19 milioane de porci pe an, iar o mare parte din productie era destinata pietei din Rusia, potrivit unui fost oficial al Comtim, una dintre cele mai mari ferme de porci de stat din Romania, Dan Stanica.
"Era un barter: in schimbul carcaselor inghetate, primeam electricitate si gaz", a spus Stanica, citat de PigProgress.net.
El adauga faptul ca, dupa Revolutie, o mare parte din cele 800.000 de unitati de productie au fost fie privatizate, fie inchise, iar, pana in 1996, 85% din carnea de porc consumata pe plan intern era din import.
Insa, de atunci, lucrurile au inceput sa se schimbe, odata cu intrarea pe piata a marilor investitori straini. Unul dintre cei mai importanti a fost Big Dutchman, unde Stanica lucreaza in prezent drept manager de vanzari, care s-a implicat in construirea de infrastructura, cum ar fi depozitele si punctele de vanzare. Potrivit datelor companiei, Big Dutchman a fost implicata in aproximativ 80% din constructiile de centre de productie pentru carne de porc si pasare.
Intrarea in UE a schimbat regulile jocului
De-a lungul timpului, industria de profil din Romania a trebuit sa se reinventeze, spune Stanica, insa intrarea in Uniunea Europeana a adus schimbari semnificative in bine.
"Intrarea in UE ne-a deschis multe usi, dar ne-a deschis si mintile. Am luat cunostinta de mai multe tehnologii si de mai multe rase de porci. In plus, exista o serie de programe de finantare la care crescatorii romani pot apela. De la intrarea in UE, Romania a beneficiat de sprijin f